În primul rând, Sofia este nemulţumită de valoarea mică a taxelor de tranzitare a gazelor, în pofida promisiunii concernului rus de gaze Gazprom de a reduce preţul la livrările sale către Bulgaria cu 11%. Dacă părţile nu vor ajunge la un acord, Bulgaria ar putea fi înlocuită cu România, deşi în acest caz costurile proiectului vor creşte, conform ziarului menţionat.
Ministrul economiei, energiei şi turismului din Bulgaria, Delyan Dobrev, a anunţat luni că Sofia nu va semna până la 15 noiembrie acordul privind construcţia South Stream, care ar urma să transporte gaze din Rusia în Europa prin Marea Neagră, ocolind Ucraina.
Acest termen a fost fixat pentru Gazprom de către preşedintele Vladimir Putin, care a anunţat zilele trecute că începerea construcţiei conductei ar urma să înceapă în luna decembrie anul acesta.
Bulgaria a respins deja două proiecte energetice majore cu Rusia – centrala nucleară de la Belene şi oleoductul Burgas-Alexandroupolis.
Referitor la South Stream, după cum a specificat ministrul bulgar, negocierile continuă, dar Bulgaria nu este gata să semneze acordul pentru că Rusia ‘a avansat noi cereri faţă de modelul financiar al South Stream, înainte de a aplica discountul promis la livrările de gaze’.
Ministrul bulgar al economiei, energiei şi turismului a convenit cu directorul executiv al Gazprom, Aleksei Miller, încă de la mijlocul lunii mai în ceea ce priveşte o posibilă reducere cu 11% la livrările de gaze ruseşti de la 1 aprilie 2012. În 2011, Bulgaria a plătit pentru gazele importate din Rusia circa 390 de dolari pe mia de metri cubi de gaze. Potrivit oficialului bulgar, ţara sa a trimis la Moscova toate documentele privind această reducere încă de acum două săptămâni.
În schimb, la insistenţa părţii ruse, Bulgaria urma să semneze un protocol care o angaja să ia o decizie finală de investiţie privind proiectul South Stream până la 15 noiembrie a.c..
Executivul de la Sofia susţine că, între timp, ‘în acord au apărut alţi parametri referitor la modelul financiar al proiectului, care nu poate fi semnat aşa dintr-o dată, întrucât doreşte să apere interesul naţional în cel mai înalt grad’, după cum scrie Kommersant. Ministrul bulgar nu a specificat despre ce fel de parametri este vorba, iar Gazprom nu a dorit să facă niciun comentariu referitor la acest subiect, remarcă publicaţia menţionată.
O sursă apropiată dosarului negocierilor a declarat, sub rezerva anonimatului, că Rusia insistă cu privire la reducerea tarifelor de tranzit pe tronsonul bulgar al viitoarei conducte, precum şi la norme de rentabilitate mai scăzute.
‘Interesele noastre sunt diametral opuse’, confirmă profesorul Atanas Tasev, reprezentant al Forumului energetic din Bulgaria, subliniind că în timp ce ruşii vor tarife de tranzit reduse, ‘noi le vrem mai mari’. În opinia sa, ‘situaţia este delicată’. Dacă în timpul apropiat Compania bulgară de energie nu va ajunge la un acord cu Gazprom, locul Bulgariei în South Stream ar putea fi luat de România, care insistă demult să intre în proiect – consideră Atanas Tasev.
‘Dacă Putin le-a spus să înceapă construcţia South Stream până la sfârşitul acestui an, ei /cei de la Gazprom/ vor demara lucrările pe un alt traseu, în ciuda faptului că trecerea South Stream prin România va fi mai costisitoare’ decât prin Bulgaria, a declarat expertul menţionat.
SURSA: Agerpres