Banca Naţională a Bulgariei a redus rata dobânzii de referinţă cu 0,11 puncte procentuale, la 1,46%, cel mai scăzut nivel din ultimii 18 ani, respectiv din 1991 când s-a introdus acest indicator.Scăderea ratei dobânzii se încadrează într-un trend declanşat la începutul acestui an, când nivelul indicatorului era de 5,17%, precizează Novinite.Cea mai mare reducere a fost înregistrată în februarie, când banca centrală a diminuat dobânda cheie de la 5,17% la 3,92%. Banca Centra
Banca Naţională a Bulgariei a redus rata dobânzii de referinţă cu 0,11 puncte procentuale, la 1,46%, cel mai scăzut nivel din ultimii 18 ani, respectiv din 1991 când s-a introdus acest indicator.
Scăderea ratei dobânzii se încadrează într-un trend declanşat la începutul acestui an, când nivelul indicatorului era de 5,17%, precizează Novinite.
Cea mai mare reducere a fost înregistrată în februarie, când banca centrală a diminuat dobânda cheie de la 5,17% la 3,92%. Banca Centrală a Bulgariei a anunţat cel mai ridicat nivel al indicatorului de după 2005, de 5,77%, în decembrie 2008.
Reducerea ratei dobânzii de politică monetară va contribui la îndeplinirea unuia dintre criteriile de adoptare a euro. În urmă cu două săptămâni, ministrul bulgar de Finanţe, Simeon Djankov, declara că Bulgaria va îndeplini până la sfârşitul anului toate condiţiile pentru a intra în Mecanismul Cursului de Schimb – ERM 2, etapă obligatorie premergătoare adoptării euro.