Bulgaria dă o lovitură uriașă. Guvernul de la Sofia a anunțat un program de infrastructură de amploare în valoare de 12 miliarde de leva. Foarte curând, cu acești bani se vor construi patru noi poduri peste Dunăre și trei tuneluri în Munții Balcani.
Noul guvern de la Sofia pregătește un program de infrastructură pe scară largă pentru următorii patru ani, în valoare totală de 12 miliarde de leva, a anunțat ministrul bulgar de finanțe, Asen Vasilev. Scopul este de a construi 4-5 poduri noi peste Dunăre, trei tuneluri în Munții Balcani și o serie de alte proiecte importante, până la sfârșitul mandatului, scrie Mediapool, citat de Rador.
Înainte de Crăciun, ministrul bulgar al transporturilor, Nikolai Sâbev, a anunțat că guvernul dorește să construiască patru poduri peste Dunăre, precum și trei tuneluri/treceri prin Munții Balcani – Șipka, Petrohan și unul la est.
Programul în curs de elaborare va fi precedat de o analiză a propunerilor de proiect existente. Vor fi selectate doar cele care se află într-un stadiu mai avansat de pregătire a proiectului, au o evaluare a impactului asupra mediului etc.
Cât ar costa un pod peste Dunăre
Potrivit analizei guvernanților, suma de 12 miliarde de leva pentru aceste proiecte de anvergură este absolut suficientă, dacă se stopează deturnările de fonduri și furturile. De exemplu, construirea unui pod peste Dunăre nu ar costat mai mult de 100 de milioane de euro. Asen Vasilev a explicat că programul de infrastructură va fi bugetat corect, pentru a nu se repeta practicile proaste cu bugetul Agenției de Infrastructură Rutieră din perioada guvernării GERB. Atunci, Agenția a demarat anul cu un buget minim, care a fost majorat de 4-5 ori până în decembrie. Proiectul de buget pentru 2022 va fi prezentat la mijlocul lunii ianuarie.
Scopul este să fie depus la Adunarea Naţională până la sfârşitul lunii şi să fie votat până la sfârşitul lunii februarie, a mai anunţat ministrul de finanţe. Nu vor exista modificări majore de politică în document, deoarece în timpul negocierilor din coaliție, cele patru partide de guvernământ au stabilit un termen de aproximativ șase luni pentru a conveni asupra reformelor-cheie. Din acest motiv, la jumătatea anului urmează o actualizare a bugetului, care va reflecta politicile modificate.
Care este planul Bulgariei
Guvernul din Bulgaria nu intenţionează să facă noi datorii externe pentru a acoperi plăţi mai mari din februarie-martie, a mai spus Asen Vasilev. Cel mai probabil, va exista o emisiune externă în a doua jumătate a anului. Anul 2021 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 3% sau 4 miliarde de leva, ceea ce este cu 0,6% mai puțin decât era stabilit în actualizare. Rezultatul este un deficit cu aproape 1% mai mic decât era prevăzut în bugetul inițial pe anul 2021, a mai reieșit din spusele ministrului. Acest lucru se datorează în principal veniturilor mai mari, a spus Vasilev.
Pentru 2021, veniturile bugetare sunt cu 7,9 miliarde mai mari decât în 2020. Această creștere de peste 17% nu se datorează doar inflației, ci și muncii bune a Agenției Naționale pentru Venituri și a Agenției Vamale, susține ministrul bulgar de finanțe.