Instabilitatea politică ar putea, totuşi, afecta ritmul de creştere al PIB-ului Bulgariei, dar estimăm un uşor avans al creditării şi al investiţiilor în 2017, a explicat Velev. Acesta estimează o expansiune a economiei bulgare de până la 3% anul viitor, în timp ce Guvernul de la Sofia se aşteaptă la un avans de 2,5%. 

Prognozele Comisiei Europene şi ale Băncii Mondiale indică o creştere a PIB-ului Bulgariei cu circa 3% anul viitor. 

Potrivit BICA, riscurile majore din 2017 sunt legate de situaţia internaţională complicată, instabilitatea politică şi posibilele consecinţe ale referendumului. 

În ceea ce priveşte situaţia de pe plan extern, Velev a reiterat că economia este un sistem inert, iar fiecare caz de incertitudine conduce la o scădere a numărului de contracte şi a exporturilor. 

Comentând situaţia de instabilitate politică, Velev a spus că BICA a susţinut permanent organizarea de alegeri parlamentare la fiecare patru ani.
"Noi nu suntem o ţară obişnuită care poate avea libertatea să aibă o administraţie care nu lucrează pe parcursul a şase luni", a subliniat el. 

"Evoluţiile din ţară au un efect indirect asupra companiilor: instituţii care nu lucrează, eliberarea lentă a permiselor şi licenţelor, o întârziere în derularea programelor operaţionale etc.", a spus Velev, adăugând că vor face faţă tuturor acestor riscuri pe parcursul anului viitor. 

Un alt risc cu care această ţară se confruntă este legat de educaţie, a spus Velev, reamintind că Bulgaria ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa educaţiei matematice, în timp ce costurile cu Apărarea sunt prea mari. 

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătăţit recent estimările privind avansul economiei Bulgariei în acest an, de la 2,3% la 3%, datorită îmbunătăţirii consumului privat, însă expansiunea ar urma să încetinească anul viitor la 2,8%. 

În trimestrul trei din 2016, PIB-ul Bulgariei a înregistrat un avans de 3,5%, comparativ cu perioada similară din 2015. Ministerul de Finanţe se aşteaptă în 2016 la o creştere a economiei mai rapidă decât estimarea oficială, de 2,1%. 

Creşterea peste aşteptări va permite Bulgariei să-şi reducă deficitul fiscal la 0,8%, deschizând calea pentru o consolidare fiscală suplimentară în 2017. De asemenea, autorităţile de la Sofia trebuie să ţină sub control datoria publică, pentru a evita noi presiuni asupra finanţelor publice şi pentru a proteja moneda naţională, se arată în comunicatul FMI. Bulgaria operează din 1997 pe baza unui consiliu monetar, un sistem de politică monetară care leagă leva bulgară de euro la un curs de schimb fix. 

Recentele teste de stres şi verificări ale calităţii activelor derulate în rândul băncilor bulgăreşti reprezintă un pas spre îmbunătăţirea încrederii în sectorul bancar, după colapsul celui de-al patrulea creditor din Bulgaria, în 2014. 

AGERPRES