În iunie, Plamen Oreşarski, premierul bulgar din acea vreme, a ordonat suspendarea lucrărilor din cadrul proiectului, invocând necesitatea unor consultări cu Comisia Europeană. După ce s-a consultat cu liderii europeni la summitul de la Bruxelles, actualul şef al guvernului bulgar, Boiko Borisov, a declarat că nu a obţinut decât o recomandare, aceea de ''a-şi respecta angajamentele internaţionale'' pentru a evita procese în justiţie şi amenzi.
''De acum, ţara noastră poate să-şi îndeplinească angajamentele referitoare la pregătirile legate în principal de partea pe sub mare a gazoductului şi să acorde toate autorizaţiile pentru construcţie'', a declarat Borisov, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres. Premierul bulgar a adăugat că aşteaptă reacţia Gazprom şi că, dacă proiectul South Stream este anulat, aceasta nu va mai fi din vina Bulgariei.
RIA aminteşte că, pe 1 decembrie, în cursul unei vizite de stat în Turcia, preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că Moscova nu va mai putea continua realizarea proiectului South Stream, din cauza poziţiei neconstructive a Uniunii Europene. Printre altele, Rusia nu a fost autorizată de către Sofia să construiască gazoductul în zona exclusivă a Bulgariei.
În 2014, Comisia Europeană a încercat să blocheze proiectul pe motivul că el nu corespunde normelor celui de-al treilea pachet de liberalizare a pieţei energiei. Denumit în mod obişnuit ''al treilea pachet de energie'', documentul le interzice societăţilor de producţie a gazelor să aibă gazoducte de transport pe teritoriul Uniunii Europene. Potrivit directorului general al Gazprom, Alexei Miller, ''proiectul este închis'', arată aceiași sursă. Ministrul rus al energiei, Alexandr Novak, a reafirmat că această decizie este definitivă. În acelaşi timp, Rusia va construi un nou sistem de transport de gaz către Turcia.