Bulgaria trebuie să renunțe la vechiul echipament militar sovietic pentru că este învechit din punct de vedere moral și fizic și nu îi poate fi asigurată mentenanța în această situație geopolitică, a declarat ministrul adjunct al apărării de la Sofia, Iordan Bojilov, pentru postul de televiziune bTV.
Ministrul a menționat în mod concret tancul de luptă principal T 72, sistemele de apărare antirachetă, avioanele de atac Su-25 și altele. Cu toate acestea, reînarmarea va necesita resurse financiare semnificative și va dura mulți ani.
„Cu siguranță, în cadrul NATO se elaborează diverse planuri pentru a ajuta țările de pe flancul estic, pentru că nu suntem doar noi în această situație, nu avem doar noi echipamente sovietice învechite. Toate țările de pe flancul estic vor fi sprijinite”, a spus Bojilov.
Bulgaria riscă să rămână fără avioane de vânătoare proprii
În prezent, rămâne deschisă întrebarea cum își va proteja Bulgaria spațiul aerian, în condițiile în care se bazează doar pe vechile avioane de vânătoare sovietice MiG-29, și deja nu se mai poate baza pe Rusia, Belarus și Ucraina pentru întreținerea acestora. Bojilov a explicat că Bulgaria se bazează pe Polonia, cu care negociază, dar nu este clar deocamdată care va fi viitorul MiG-urilor.
În același timp, livrarea a 8 avioane F-16 achiziționate de Bulgaria pentru peste 2 miliarde de leva a fost amânată din cauza pandemiei. Astfel, există un pericol real ca Bulgaria să rămână fără avioane de vânătoare proprii până când vor fi livrate avioanele F-16 cumpărate din SUA.
Bojilov a spus că la început se va încerca să se asigure o întreținere cât mai bună pe termen lung pentru avioanele MiG 29. Dacă va fi necesar, rămâne opțiunea de a se căuta și avioane la mâna a doua. Bulgaria se va baza, de asemenea, pe sprijinul partenerilor din NATO pentru protejarea spațiului aerian bulgar. Până la sfârșitul lunii, Bulgaria va avea patru avioane de vânătoare F-35 din Țările de Jos, după ce înainte de asta avioane spaniole Eurofighter au fost dislocate în Bulgaria.
Italia, statul-cadru al grupului de luptă din Bulgaria
Bojilov a confirmat că Italia va fi statul-cadru al grupului de luptă al batalionului NATO care se formează în Bulgaria.
„Lucrăm pentru a întări acest grup de luptă (NATO). Negociem cu Italia pentru a-și asuma așa-numitul rol de stat-cadru, adică de a oferi capacități-cheie necesare, precum și personal. Grupul de luptă va fi întărit la aproximativ 1000- 1500 de soldaţi, după cum sunt grupurile de luptă în toate celelalte ţări de pe flancul estic. Acesta este un element al apărării NATO şi noi trebuie să colaborăm cu alte ţări partenere pentru a furniza această tehnică care ne este necesară”, a spus ministrul adjunct al apărării.
El a anunțat că Ucraina și-a exprimat deja interesul pentru repararea echipamentelor militare din Bulgaria, dar nu a oferit detalii. El a spus încă o dată că Bulgaria nu exportă arme în Ucraina și a dezmințit informațiile de săptămâna trecută conform cărora avioanele Su-25 bulgare au fost transferate pe bucăți în țară.