Bulgaria nu va reuşi să utilizeze nici măcar jumătate din fondurile de 6,6 miliarde euro alocate de Uniunea Europeană (UE) pentru programe operaţionale, a declarat şeful Institutului bulgar pentru Managementul Programelor şi Proiectelor, Petar Stoianov, la postul de radio Darik, citat de Novinite. Bulgaria a folosit, până în prezent, doar 1,2% din cele 13 miliarde de leva (6,6 miliarde euro) puse la dispoziţie de UE, în perioada 2007-2013, pentru programe europene, a afirmat Stoian
Bulgaria nu va reuşi să utilizeze nici măcar jumătate din fondurile de 6,6 miliarde euro alocate de Uniunea Europeană (UE) pentru programe operaţionale, a declarat şeful Institutului bulgar pentru Managementul Programelor şi Proiectelor, Petar Stoianov, la postul de radio Darik, citat de Novinite.
Bulgaria a folosit, până în prezent, doar 1,2% din cele 13 miliarde de leva (6,6 miliarde euro) puse la dispoziţie de UE, în perioada 2007-2013, pentru programe europene, a afirmat Stoianov.
Din această cauză, companiile mici şi mijlocii au cerut noului guvern să ia măsuri urgente pentru a îmbunătăţi legislaţia referitoare la proiectele finanţate cu fonduri europene. Reprezentanţii companiilor au sugerat invitarea unei misiuni a Comisiei Europene. Totodată, aceştia au subliniat nevoia unei cooperări mai bune între autorităţi şi a rapidităţii rezolvării cauzelor de fraudă.
Stoianov consideră că o companie cu capital mixt, de stat şi privat, sau chiar cu participaţie exclusiv publică, ar trebui înfiinţată cu scopul de a ajuta consiliile localităţilor mici să aplice pentru proiectele europene.
SURSA: Mediafax