Bulgaria oferă stimulente pentru a încuraja vaccinarea

Bulgaria

Sursa: Dreamstime

Bulgaria face eforturi uriașe pentru a ține piept pandemiei de coronavirus. Premierul interimar bulgar Stefan Ianev anunță că autoritățile bulgare oferă stimulente pentru a încuraja vaccinarea în rândul populației.

Premierul interimar Stefan Ianev a anunțat duminică că autorităţile bulgare au în vedere să ofere stimulente pentru a încuraja oamenii să se vaccineze împotriva COVID-19, relatează Reuters.

De menționat este faptul că Bulgaria este una dintre puţinele ţări din Uniunea Europeană în care oamenii pot alege între patru seruri diferite anticoronavirus. Totuşi, doar 14,5% dintre adulţii bulgari au făcut schema completă de vaccinare.

Pe lângă neîncrederea generală faţă de autorităţi, bulgarii menţionează adesea teama de produse medicale noi ca motiv de refuz al vaccinării. Un alt motiv este că circa 400.000 de oameni au fost deja infectaţi şi au căpătat anticorpi.

„Nu intenţionăm să obligăm pe nimeni. Dar luăm în calcul posibilitatea de a oferi nişte vouchere oamenilor care fac a doua doză”, a anunţat Ianev.

Evoluția pandemiei de coronavirus în Bulgaria

Amintim faptul că în urmă cu șapte zile Bulgaria a înregistrat prima zi fără niciun deces asociat COVID-19 după 28 septembrie 2020. În ceea ce privește numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus, acesta a scăzut la 16, cel mai mic bilanţ pe o zi începând din 8 iunie anul trecut, indică datele postate pe site-ul oficial de informaţii cu privire la epidemie, transmit BTA şi Xinhua.

Astfel, numărul total al infectărilor confirmate a ajuns la 421.531, din care 18.027 de decese. De menționat este faptul că în urmă cu șapte zile, mai erau specializați 1.560 de pacienţi cu COVID-19 – cel mai mic bilanţ de după 19 octombrie -, 197 dintre ei la terapie intensivă.

În ceea ce privește campania de vaccinare anti-covid, până în prezent, în Bulgaria au fost administrate aproape 1,73 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, iar 786.336 de persoane au fost vaccinate cu schema completă.