Postul american de televiziune CNN a plasat Bulgaria pe locul 9 în topul destinaţiilor turistice globale în 2011, transmite Novinite.
Pe baza recomandărilor a trei experţi în călătorii, Robert Reid, de la Lonely Planet, Pauline Frommer, creatoarea ghidurilor cu acelaşi nume, şi Martin Rapp, de la agenţia Altour, CNN plasează Bulgaria pe locul 9 în topul destinaţiilor turistice globale în 2011, după New York, Noua Zeelandă, fluviul Amazon din Peru, Barcelona, Norvegia, Albania, Japonia şi Guatemala.
Bulgaria a fost recomandată de Robert Reid, care a scos în evidenţă litoralul bulgăresc al Mării Negre, pentru pasionaţii de plajă din timpul verii şi cei de schi, iarna.
"Mi-a plăcut să călătoresc în Bulgaria. Este frumos şi nu e prea mult trafic. Pare foarte sigur", susţine Reid, care a vizitat Bulgaria într-un automobil din era sovietică, Moskovich, din 1972, pe care l-a cumpărat cu 500 de dolari.
Reid a recomandat vizitarea vechii capitale Veliko Târnovo şi ruinele romane din pitorescul oraş Plovdiv.
SURSA: Agerpres
SURSA: Agerpres