Bulgaria are nevoie de sute de lucrători
Sezonul estival în partea de nord a litoralului bulgăresc al Mării Negre începe între 1 și 15 iunie, a declarat Dimităr Dimitrov, președinte al Asociației Industriei Hotelurilor și Restaurantelor din Nord-Estul Bulgariei.
„Și la începutul sezonului rămâne problema penuriei de forță de muncă. Trebuie să subliniez aici că acest lucru este valabil pentru toate profesiile din domeniu – de la lucrători generali, ospătari, până la bucătari etc. Problema s-a agravat și mai mult în cei doi ani de pandemie, în care lucrătorii în domeniu au lucrat doar 5-6 luni. În căutarea subzistenței și a unor condiții mai bune, o mare parte a personalului din domeniu s-a recalificat sau a părăsit țara, orientându-se către piețele străine ale forței de muncă”, a explicat Dimitrov, potrivit 24chasa.
În prezent, mai sunt necesari aproximativ 560 de lucrători, dar în urmă cu zece zile era nevoie de 1.600. „Multe hoteluri așteaptă lucrători din străinătate – din Kârgâzstan, Ucraina. Problema este că ei primesc vize pentru trei luni, nu e timp de instruire. Am alertat Ministerul Turismului, am informații că se lucrează la problemă – vizele să fie de minim 5 luni”, a adăugat Dimitrov.
„Ne bazăm pe elevii care termină liceul profesional de turism din Dobrici, dar o mare parte dintre ei își continuă studiile și aproximativ 20% dintre ei rămân pe piața locală, ceea ce este extrem de puțin”, a adăugat Dimitrov.
Salarii, vouchere și chelneri roboți
Salariile în domeniu sunt diferite și depind de poziția ocupată, a mai comentat expertul în domeniu. Salariul pentru spălători de vase, personalul de la curățenie și cel de calificare scăzută este de aproximativ 1.200-1.300 de leva brut, ajunge până la 3.000 de leva și mai mult pentru bucătari-șefi și alte posturi.
Există și vouchere pentru transport și mâncare. Acesta este și motivul pentru care în această vară în jur de 80 de roboți vor face parte din personalul de deservire al unităților de pe litoralul din partea de nord a Mării Negre.
„Este vorba de chelneri roboți care vorbesc bulgară, iau comenzi, servesc. În timpul sezonului estival, vor fi la Balcic, Kranevo și în alte locuri”, a spus Dimitrov.
Turiștii străini așteptați în nordul litoralului bulgăresc al Mării Negre în acest sezon sunt în mod tradițional din România, Germania, Polonia – există o creștere mare din Cehia, din alte țări europene, precum și din Turcia. „Înscrierile pentru Bulgaria în regiunea Constanța – Tulcea, România, sunt foarte numeroase. Peste 4,5 milioane de oameni trăiesc în această regiune. Turiştii români preferă să vină în Bulgaria cu pachete de weekend – câte 3-4 zile”, a spus Dimitrov, care a fost în vizită în această zonă a României pentru se întâlniri cu turoperatorii şi agenţii din turism.