Bulgaria se transformă în şantier! Proiecte masive de autostrăzi şi căi ferate pentru următorii ani

Sofia Bulgaria

Sursa: Dreamstime

Cu ocazia unei dezbateri recente, oficialii din domeniul Dezvoltării Regionale şi Transporturilor din Bulgaria au prezentat planurile Guvernului de la Sofia privind reţeaua de infrastructură. Ce urmează să se construiască şi să se inaugureze în următorii ani?

Planuri importante la sud de Dunăre!

Ce autostrăzi se vor construi în Bulgaria, în următorii ani?

Bulgaria are în plan două autostrăzi pe care se va putea ajunge la Bucureşti până în Grecia, dar şi o linie de cale ferată de mare viteză, pe care se va circula cu 200 km/h.

Grozdan Karadjov, vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, a anunţat un nou coridor cu autostrăzi de la București la porturile Alexandroupolis și Salonic, în cadrul dezbaterii „Balcanii Conectați”, notează jurnaliştii bulgari de la 24Chasa.

Coridorul de la București la porturile grecești ar fi bine să fie combinat cu o linie de cale ferată. Acest proiect este prioritar pentru UE, care îl poate cofinanța și poate angaja Banca Europeană de Investiții pentru a face procedurile, a precizat oficialul bulgar.

Dacă România și Bulgaria nu își construiesc autostrăzile, există o alternativă prin Macedonia de Nord și ambele țări vor fi ocolite de fluxurile de transport, a adăugat Grozdan Karadjov.

Cu această ocazie, vicepremierul bulgar a anunţat şi un alt proiect de autostradă, de această dată între Ruse şi Veliko Tîrnovo. Această şosea de mare viteză ar trebui să fie gata până în anul 2028.

Cât despre priorităţile apropiate ale Guvernului de la Sofia, vicepremierul a vorbit despre finalizarea autostrăzii Hemus până în 2027, finalizarea autostrăzii Vidin-Botevgrad, în doi ani și jumătate, şi finalizarea autostrăzii Europa.

Va fi lansată şi autostrada Marea Neagră, în următorii trei ani, care va lega portul Constanţa de Varna şi Burgas, continuând apoi spre Istanbul.

Bulgaria, izolată la nivel european din punctul de vedere al căilor ferate electrificate

Prezent la aceeaşi dezbatere, ministrul adjunct al Transporturilor, Ilia Iliev, a vorbit despre planurile privind linii de mare viteză de peste 200 km pe oră și despre o călătorie de 3 ore până la București și de la Sofia la Varna.

În prezent, singura legătură feroviară electrificată este cea cu Turcia.

Bulgaria are către România trei trasee, dar cu o viteză medie de 40 km pe oră. Prin Serbia, de la Dimitrovgrad la Nis, linia de cale ferată nu a fost de asemenea electrificată și are o viteză redusă.

Nu există nicio linie cu Macedonia de Nord, iar cele două legături cu Grecia de pe teritoriul acesteia nu sunt nici ele electrificate. În extinderea rețelei transeuropene, Bulgaria este din nou izolată, afirmă oficialul din Ministerul Transporturilor.

Vor fi studiate posibilități pentru linii de mare viteză pe direcția București-Sofia-Kulata în direcția Atena, a mai precizat Ilia Iliev.