Bulgaria va intra cel mai probabil pe lista ţărilor cu turism ecumenic important după ce relicve ale sfântului Ioan Botezătorul au fost decoperite în oraşul Sozopol.
Arheologii bulgari, citaţi de novinite.com, au anunţat că au descoperit câteva relicve ale sfântului Ioan Botezătorul au fost descoperite în oraşul Sozopol, de la ţărmul Mării Negre. Arheologii care efectuau săpături pe insula Sf. Ioan din apropiere de Sozopol au descoperit o urnă funerară în altarul dintr-o biserică străveche ce poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.
Urna, care a fost deschisă sâmbătă, conţine mici fragmente de oase ale membrelor superioare şi inferioare. Urna era plasată într-un sarcofag şi a fost descoperită de o echipă de cercetători coordonată de profesorul Kazimir Popkonstantinov.
Sfântul Ioan Botezătorul – numit şi Înaintemergătorul Domnului – reprezintă o figură importantă din Noul Testament. El a fost ultimul profet care a anunţat venirea lui Iisus Cristos pe Pământ şi, totodată, acela care l-a botezat pe tânărul Iisus în apa Iordanului. Profetul Ioan Botezătorul a murit ca martir, fiind decapitat din ordinul regelui Irod, la rugămintea fiicei sale vitrege, Salomeea.
Sfântul Ioan Botezătorul este slăvit de Biserica ortodoxă. De-a lungul secolelor au existat numeroase controverse referitoare la locul în care se află rămăşiţele sale pământeşti.
Sozopol este una dintre cele mai vechi aşezări de pe ţărmul bulgar de la Marea Neagră, care datează încă din epoca bronzului. Oraşul a fost colonizat de greci, sub conducerea filosofului Anaximandru din Milet, în jurul anului 610 î.e.n. Sozopol a devenit ulterior unul dintre primele oraşe creştine, având propriul episcop, iar în Evul Mediu a făcut parte din Imperiul Bizantin.