Bulgaria va intra în zona euro cel mai devreme în 2014, mai târziu decât a planificat, în condiţiile în care nu va reveni la creştere economică înainte de 2011, potrivit analiştilor companiei Roubini Global Economics, transmite Novinite.
Compania de consultanţă, fondată de Nouriel Roubini, profesor de la New York University care a anticipat criza financiară, consideră că obiectivul Bulgariei de a adopta moneda unică în 2013 este prea optimist.
„Dacă criza din Grecia se va atenua în a doua jumătate a anului 2010, teoretic Bulgaria ar putea intra în mecanismul ERM 2 premergător zonei euro în 2011 şi să adopte euro în 2014, cel mai devreme”, consideră Jelena Vukotic, analist la Roubini Global Economics.
Bulgaria îndeplineşte o parte din condiţiile necesare adoptării euro, dar autorităţile UE arată deja o tendinţă de aplicare strictă a criteriilor şi vor analiza şi un set mai larg de parametri politici, la care statul bulgar este deficitar, a arătat Vukotic.
Ea a explicat că Grecia a cheltuit peste capacităţi ani de zile şi a modificat datele statistice pentru a respecta cerinţele din zona euro, astfel încât liderii UE vor să evite repetarea unei astfel de situaţii.
SURSA: Mediafax