Bulgaria a ajuns sa fie o tara pe care se bat imigrantii din tari mai sarace. Vecinii nostri sunt ca si noi membri UE, o tinta pentru turisti si au un nivel de trai mai ridicat decat in alte tari. Pentru a face ordine in solicitantii de cetatenie, doamna ministru al Justitiei, Miglena Tacheva, a anuntat la un seminar tinut la Krapets, pe malul Marii Negre, ca institutia pe care o conduce ia in calcul posibilitatea introducrii unei loterii a vizelor, de genul „green card lottery” pe care o aplica SUA.
Desi a spus ca ese doar o idee, neaflata nici macar in stadiul de proiect, doamna ministru a devaluit cateva coordonate destul de clare ale loteriei bulgare a vizelor, ceea ce denota faptul ca ministerul sau chiar a lucrat pe aceasta idee. In primul caz, solicitantul poate castiga dreptul de rezidenta permanenta in Bulgaria ca urmare a castigarii acestui drept la „loterie”. O a doua posibilitate este ca strainul sa primeasca mult-dorita carte verde bulgareasca dupa ce a locuit acolo cinci, perioada in care a muncit, si-a castigat cinstit veniturile si nu a facut infractiuni.
Introducerea cartii verzi a mai fost discutata la inceputul anului, pentru a putea permite muncitorilor calificati care doreau sa emigreze in Bulgaria sa poata fi selectati. In prealabil se aplica principiul „primul venit, primul servit”, iar cand se atingea o anumita valoare, nu se mai emiteau vize de sedere noi, desi urmatorii solicitanti puteau fi calificati intr-o meserie ceruta pe piata muncii din tara vecina.
Potrivit datelor biroului bulgar pentru imigratie, intre iulie 2007 si iunie 2008 au aplicat pentru o viza de sedere 9.268 de oameni, dintre care 4.816 sunt din Macedonia si au cerut chiar cetatenie, in baza originii bulgare. Trebuie precizat ca, in Bulgaria, Macedonia este privita cu aceeasi ochi cu care romanii privesc Republica Moldova. In ambele razboiae mondiale Bulgaria si-a integrat teritoriul macedonean. In acea perioada, macedonenii au devenit cetateni bulgari, sau etnici bulgari din Bulgaria s-au mutat in Macedonia. Acum, nepotii acestora solicita cetatenia bulgara, aducand, ca si cetatenii din Republica Moldova, acte care sa dovedeasca faptul ca bunicii lor au fost cetateni bulgari. Mai trebuie luat in calcul faptul ca, exact ca si in cazul romanilor de peste Prut care ar vorbi o limba pe care autoritatile de la Chisinau o numesc „moldoveneasca”, asa-zisa limba macedoneana este inteligibila reciproc cu limba bulgara, cu foarte mici diferente. ca tot veni vorba de Moldova, din aceast atara provin 1.136 de solicitari, tara ocupand locul doi. Solicitarile din Moldova provin de la etnici bulgari, care locuiesc in sudul tarii. Din Serbia provin 513 solicitari, din Rusia 478 si din Israel si Ucraina cate 410.
Surse: Sofia Echo si Focus (Bulgaria)