Majorarea taxei pe valoare adăugată pare inevitabilă în Bulgaria. Premierul Boiko Borisov a declarat joi că aceasta va fi aplicată în perioada de criză, după care, spre sfârşitul mandatului guvernului său, taxa va fi diminuată, chiar şi sub nivelul actual de 20%. Borisov a spus că decizia finală cu privire la majorarea sau nu şi cu cât a TVA urmează să fie luată pe 5 mai. Experţii susţin că TVA-ul poate fi majorat la 22 sau chiar la 23-24% pentru a fi compensată gaura d
Majorarea taxei pe valoare adăugată pare inevitabilă în Bulgaria. Premierul Boiko Borisov a declarat joi că aceasta va fi aplicată în perioada de criză, după care, spre sfârşitul mandatului guvernului său, taxa va fi diminuată, chiar şi sub nivelul actual de 20%.
Borisov a spus că decizia finală cu privire la majorarea sau nu şi cu cât a TVA urmează să fie luată pe 5 mai. Experţii susţin că TVA-ul poate fi majorat la 22 sau chiar la 23-24% pentru a fi compensată gaura din buget provocată de diminuarea veniturilor din taxe şi impozite.
Majorarea taxelor nu este niciodată o idee bună, a spus tot joi ministrul economiei Traicio Traikov. În opinia lui, acesta este ultimă măsură care se întreprinde dacă toate celelalte nu au dat rezultatele dorite. Majorarea taxelor nu stimulează economia, ci dimpotrivă, scopul ei este numai acela de a ajuta bugetul, a mai spus Traikov. El a adăugat că o decizie oficială referitoare la eventuala majorare a TVA nu a fost luată încă.
SURSA: Agerpres