Dilema cu care are de-a face partidul GERB, aflat la putere în Bulgaria, este dacă să majoreze taxele sau să îngheţe salariile, scrie luni cotidianul sofiot Dnevnik. Potrivit unor surse din echipa economică a majorităţii parlamentare, citate de ziar, o eventuală creştere a taxelor la anul poate fi evitată doar printr-o disciplină financiară foarte severă, ceea ce include îngheţarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Dacă cheltuielile în sectorul bugetar vor fi îngheţat
Dilema cu care are de-a face partidul GERB, aflat la putere în Bulgaria, este dacă să majoreze taxele sau să îngheţe salariile, scrie luni cotidianul sofiot Dnevnik.
Potrivit unor surse din echipa economică a majorităţii parlamentare, citate de ziar, o eventuală creştere a taxelor la anul poate fi evitată doar printr-o disciplină financiară foarte severă, ceea ce include îngheţarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor.
Dacă cheltuielile în sectorul bugetar vor fi îngheţate, deficitul bugetar în anul 2011 s-ar putea situa la nivelul de 900 milioane de euro, ceea ce înseamnă 2,5% din PIB. Şefa comisiei parlamentare de buget şi finanţe, Menda Stoianova, a declarat că o decizie privind nivelul taxelor urmează să fie luată la toamnă.
Stoianova a notat că după începerea crizei a intervenit o schimbare în structura economiei bulgare, care se datorează diminuării nivelului importurilor şi creşterii celui al exporturilor. PIB-ul Bulgariei din acest an este puţin mai mic decât cel din 2008, când s-a situat la un nivel record. În anul 2008 însă, 87% din PIB s-a format din import, în timp ce în prezent această proporţie a scăzut până la 56%. Acest lucru s-a reflectat în mod negativ asupra nivelului veniturilor la buget din cauza faptului că acestea se formează în cea mai mare măsură din taxe indirecte, precum TVA şi accize.
Stoianova crede că în aceste condiţii este necesară o analiză prin care să se stabilească dacă se impune creşterea taxelor pe venit. Premierul Boiko Borisov a fost zgârcit la vorbe. „Vă vom informa dacă majorăm taxele”, a spus el duminică.
Dnevnik scrie că decizia Ministerului Finanţelor privind nivelul taxelor anul viitor urmează să fie anunţată în luna septembrie sau octombrie. În urma cu un an, partidul GERB a câştigat alegerile parlamentare cu promisiunea că taxele nu vor fi majorate. De câteva săptămâni însă, ministrul finanţelor, Simeon Diankov, susţine că poate garanta că taxele nu vor creşte în acest an, dar nu şi pentru anii care urmează.
SURSA: Agerpres