Preţurile din România vor deveni şi mai atractive pentru bulgari după ce guvernul de la Bucureşti va reduce TVA la produsele alimentare de la 24% la 9%, începând cu anul viitor. Locuitorii regiunilor transfrontaliere la graniţa cu Serbia se duc în ţară vecină pentru legume. În oraşul Niş, un kilogram de roşii costă sub 0,45 euro, iar ardeii se vând cu 0,02-0,04 euro pe bucată. La castraveţi preţul este de circa 0,50 euro pentru un kilogram, în timp ce în Bulgaria preţurile sunt de două ori mai mari la aceste produse. Pâinea, zahărul şi carnea de porc şi de pui sunt de asemenea semnificativ mai ieftine în Serbia decât în Bulgaria.
Locuitorii oraşului Ruse trec adeseori Dunărea ca să cumpere din România produse tradiţionale de casă, precum slănină, cârnaţi, brânză. La nord de Dunăre un kilogram de brânză proaspătă de casă costă între 2,5 şi 4 euro. Dacă cumperi cantităţi mai mari, sunt şi reduceri din preţ, iar fiecare produs are certificat cu numele producătorului, mai scrie ziarul.
27% dintre bulgari trăiesc sub pragul sărăciei, scrie ziarul 24 Ceasa, citându-l pe liderul Confederaţiei Sindicatelor Independente Plamen Dimitrov. Pentru un trai decent, o familie cu patru membri are nevoie de cel puţin 1.100 euro pe lună, afirmă Dimitrov. De acum înainte, la această sumă vor trebui adăugate încă 10 euro din cauza majorării cu 13% a preţului energiei electrice care a fost aplicată din data de 1 iulie. Liderul sindical susţine că scumpirea energiei electrice va duce la creşterea ratei inflaţiei cu 1,7%. Rata inflaţiei de la începutul lunii a atins 1,9%, ceea ce înseamnă că până în decembrie aceasta va deveni cel puţin 4%, adică de două ori mai mult decât se aşteptase guvernul, notează Plamen Dimitrov.
Ziarul Sega relevă că în cadrul şedinţei de miercuri a legislativului a izbucnit un scandal între opoziţie şi majoritatea parlamentară pe tema valului de scumpiri cu care se confruntă ţara. Reprezentanţii Alianţei Albastre (de dreapta) au acuzat guvernul pentru majorarea bruscă a preţurilor carburanţilor. Parlamentarii au avertizat că această scumpire va duce la creşterea preţurilor produselor alimentare şi serviciilor de transport cu cel puţin 10%. Deputatul Mihail Mihailov a declarat de la tribuna parlamentului că pe pieţele internaţionale preţul la petrol a coborât de la 124 la 103 dolari pe baril, în timp ce în Bulgaria carburanţii s-au scumpit cu 9% în perioada respectivă.
Sursa: Agerpres