Asociaţia Capitalului Industrial din Bulgaria atenţionează că actualele condiţii de pe o piaţă a muncii nereglementată, în care 25% dintre bulgari ar accepta să lucreze la negru, sunt extrem de favorabile pentru anumite companii profitoare din Italia, Grecia şi România, care doresc să exploateze forţa de muncă bulgară în propriul beneficiu, relatează publicaţia Standart.
Unul din patru bulgari acceptă cu uşurinţă să fie plătit la negru pentru munca sa, în contextul crizei economice care afectează ţara, relevă un sondaj al Asociaţiei Capitalului Industrial.
Sondajul estimează de asemenea că între 50 şi 70% din economie se află în sectorul gri, iar acest procent ar urma să fie majorat atât de angajatori, cât şi de angajaţi.
Majoritatea angajaţilor din sistemul de îngrijiri de sănătate, a crescătorilor de vaci şi a celor care lucrează în turism se află în sectorul gri al economiei bulgare.
Circa 15% dintre bărbaţii care au luat parte la sondaj şi circa 18% dintre femei spun că au lucrat în economia gri.
SURSA: Agerpres