În raportul dedicat lunii septembrie, Banca Centrală a Germaniei a anunţat o creştere a producţiei industriale în iulie, dar a avertizat că în august situaţia ar putea fi diferită deoarece au fost mai multe zile libere.
'Perspectivele economice pentru Germania au devenit mai sumbre de la mijlocul acestui an, din cauza tensiunilor geopolitice', avertizează Bundesbank, cu referire la conflictul din Ucraina care afectează deja încrederea mediului de afaceri în cea mai mare economie europeană.
În iulie, producţia industrială a înregistrat cel mai ridicat ritm lunar de creştere din martie 2012.
PIB-ul Germaniei a înregistrat o contracţie neaşteptată în trimestrul al doilea, prima din ultimele 12 luni, ceea ce ridică noi semne de întrebare cu privire la relansarea economiei europene.
Oficiul Federal de Statistică a anunţat, luna trecută, că în perioada aprilie-iunie 2014 economia germană a scăzut cu 0,2% comparativ cu primul trimestru. Contribuţia negativă a comerţului exterior, care în mod tradiţional este motorul de creştere al economiei germane şi al investiţiilor, în special cele din sectorul construcţiilor, este de vină pentru scăderea PIB-ului, a precizat Destatis.
Singura veste bună pentru economia germană în al doilea trimestru a venit din partea cererii interne. Consumul public a crescut uşor, iar consumatorii au profitat de pe urma unei pieţe a muncii solide, salariile crescute şi inflaţia scăzută determinând o creştere a cheltuielilor de consum, a informat Destatis.
În pofida scăderii surprinzătoare înregistrată de PIB-ul Germaniei în perioada aprilie-iunie 2014, autorităţile de la Berlin mizează în acest an pe o creştere de 1,8%, de aproape patru ori mai mare decât cea de 0,4% înregistrată în 2013.
Sursa: Agerpres