Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins definitiv contestaţia depusă de Tel Drum, prin care societatea cere ridicarea sechestrului pus de DNA pe bunuri şi conturi.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de suspecta persoană juridică SC Tel Drum SA împotriva Ordonanţei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.986/P/2014 din 16 ianuarie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, se precizează în minuta deciziei.
Pe 17 ianuarie, DNA a anunţat că a pus sechestru asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale Tel Drum SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute de aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589 lei, reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat.
Tot atunci, procurorii au extins urmărirea penală faţă de compania Tel Drum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.
Iniţial, în noiembrie 2017, compania Tel Drum a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene din judeţul Teleorman.
Liviu Dragnea este urmărit penal în acest dosar pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul „Tel Drum” în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Agerpres