Preşedintele ANAT, Alin Burcea, a spus, în contextul prezentării concluziilor la încheierea primei jumătăţi a sezonului estival, că informaţiile centralizate de la cei mai mari turoperatori, indică creşterea vânzărilor pe litoralul românesc cu 50-60 de procente, faţă de anul trecut.
'În principiu, anul ăsta se cam vinde tot. Ceea ce se întâmplă pe plan internaţional, cu terorismul şi cu toate chestiile astea îi fac pe majoritatea sau pe foarte mulţi români, care sunt părinţi mai ales, să nu mai plece din ţară. Un criteriu important, când ai familie, este siguranţa. De asemenea, se estimează un bilanţ general total cu o creştere de circa 30%, ca venituri, la finalul sezonului. În plus, este pentru prima oară în ultimii ani când urcă pe locul al doilea în topul destinaţiilor de vacanţă de la mare, după Mamaia, devansând Eforie, o staţiune din sudul litoralului românesc – Venus. Acest succes comercial se datorează investiţiilor şi dezvoltării pe segmentul hotelier de 4 şi 5 stele şi al serviciilor All Inclusive', a declarat Burcea.
Şeful ANAT a mai spus că anul acesta, pe litoral, se vând cel mai bine hotelurile de 3 şi 4 stele, şi a scăzut cererea pe segmentul cazărilor la confortul de 2 stele.
'Ne mândrim cu un litoral foarte frumos şi care se dezvoltă constant. Ne poziţionăm foarte bine la capitolul vânzări, iar sudul litoralului vine cu paşi repezi din urmă. Nu tot litoralul poate să fie la fel, Sudul în momentul de faţă se adresează familiilor, Eforie este recunoscută pentru tratamentele balneare, iar Mamaia, atât pentru familii, relaxare, dar în mod cert este în topul preferinţelor iubitorilor de distracţie. Ne-ar fi de folos o implicare reală a Ministerului Turismului în sensul de a investi ceva mai mulţi bani pentru promovarea litoralului românesc, astfel încât atunci când vorbim de turism străin, să nu discutăm doar despre charter-ul cu israelieni', a adăugat Alin Burcea.
În acelaşi context, Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării (ALDD) a spus că trebuie remarcat că aproape 40% din turişti şi-au rezervat vacanţă la mare încă din sezonul toamnă-iarnă, când s-a dat startul Programului 'Înscrieri Timpurii'.
AGERPRES