În cursul săptămânii viitoare va avea loc prima şedinţa a grupului de lucru pentru CEO Oltenia, a anunțat ministrul Energiei Sebastian Burduja. Scopul acesteia este acela de a identifica soluţii şi de a colecta datele pentru planul de restructurare şi calendarul de implementare a măsurilor.

„Aşa cum am promis săptămâna trecută, am început constituirea grupului de lucru pentru CEO. Scopul este să identificăm soluţiile şi să colectăm toate datele pentru planul de restructurare şi calendarul de implementare a măsurilor. Prima şedinţă de lucru va avea loc săptămâna viitoare. Cei care doresc să contribuie cu soluţii sunt rugaţi să ne scrie la office.cabinet@energie.gov.ro. Aşa cum am spus la Rovinari, sunt dispus să fac, împreună cu echipa Ministerului Energiei, tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a susţine continuitatea şi dezvoltarea activităţii CEO”, a scris Sebastian Burduja, joi pe Facebook.

„Nu e nevoie doar de un pansament, e nevoie de reinventarea acestei companii de tradiţie”, a adăugat ministrul Energiei.

Se lucrează la deblocarea investițiilor în hidrocentrale

Burduja a vorbit despre potențialul CEO și oamenii care fac parte din colectivul societății.

„Am văzut la faţa locului condiţiile de lucru, dar şi potenţialul CEO: profesionişti adevăraţi, oameni muncitori, cu dragoste de România. Politica nu are ce căuta în acest proiect. E nevoie de toată lumea pentru a reuşi împreună”, a completat Burduja.

Ministrul a mai precizat că a început să lucreze la un set de soluţii pentru deblocarea investiţiilor în hidrocentrale, unele aflate de peste cinci ani la peste 90% grad de finalizare, împreună cu experţi jurişti.

„Avem toată disponibilitatea de a respecta standardele reale de mediu, fără a pune în pericol securitatea energetică a României. Aceasta este nenegociabilă. Ţinem aproape”, a conchis Burduja.

Finanțare de cel puțin 6 miliarde de dolari din partea EXIM BANK SUA

În urmă cu câteva zile, Sebastian Burduja, ministrul PNL al Energiei, s-a aflat în Statele Unite, la Washington, acolo unde a avut întâlniri la Casa Albă, dar a purtat discuții și cu conducerea EXIM BANK SUA.

Ȋntr-un mesaj transmis duminică, demnitarul român a explicat că s-a întâlnit la Casa Albă cu Sarah Ladislaw, asistent al președintelui Joe Biden și director senior pe probleme de mediu și energie.

„Am continuat întâlnirile la Washington la Casa Albă cu Sarah Ladislaw, asistent al președintelui și director senior pe probleme de mediu și energie.

O întâlnire excelentă, în care am setat principalele repere pentru avansarea programului nuclear civil românesc, exploatarea noilor surse de energie regenerabilă și soluții comune pentru o tranziție inteligentă”, a precizat Sebastian Burduja.

Vești excelente au venit după întâlnirea pe care ministrul Energiei a avut-o cu conducerea EXIM BANK SUA, referitoare la finanțările pe care România le va primi în domeniul nuclear.

„De mare importanță a fost și întâlnirea cu conducerea EXIM BANK SUA. Instituția s-a angajat să contribuie cu o finanțare de 3 miliarde de dolari la construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă, și cel puțin încă pe atât la proiectul reactoarelor nucleare de mici dimensiuni de la Doicești. Lucrurile avansează într-un ritm bun”, a transmis demnitarul român.