Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre efectele Green Deal

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va prezenta în guvern un raport detaliat privind efectele negative ale politicilor Green Deal asupra sectorului energetic din România.

Într-o declarație publicată pe Facebook, ministrul a subliniat că România are potențialul de a deveni lider regional în domeniul energetic, dar atrage atenția asupra riscurilor generate de birocrație și reglementări care nu țin cont de realitățile economice.

Green Deal și impactul asupra economiei

Sebastian Burduja a criticat politicile de „înverzire” promovate de Uniunea Europeană, afirmând că, deși bine intenționate, acestea riscă să afecteze economiile europene printr-o abordare birocratică și neadaptată.

„Astăzi traversăm un moment critic pentru viitorul energiei noastre și al Europei. Politicile de «înverzire» ale Uniunii Europene, deși bine intenționate, riscă să ne transforme economiile europene în victime ale birocratizării și deciziilor neadaptate realităților economice”, a spus ministrul.

Ministrul a reamintit că UE produce doar 3% din producția mondială de cărbune și contribuie cu sub 5% la emisiile globale de dioxid de carbon, subliniind că astfel de politici nu sunt o cale spre prosperitate.

„Aceasta nu este o cale spre prosperitate. Președintele Trump a arătat ieri lumii că democrațiile sunt puternice doar atunci când economiile lor sunt puternice. Și știți ce face o economie puternică?

Produce energie sigură, accesibilă și abundentă! Energie care ține fabricile deschise, prețurile scăzute și pune mâncare pe masa fiecărei familii”, a spus Burduja.

Sebastian Burduja
SURSA FOTO: Facebook, Sebastian Burduja

Resursele României și potențialul de lider energetic

Ministrul Sebastian Burduja a evidențiat poziția României ca lider regional în producția de gaze naturale și a subliniat importanța modernizării centralelor pe bază de cărbune pentru a le face mai eficiente și cu emisii reduse.

Totodată, Burduja a subliniat că România are proiecte strategice în derulare, cum ar fi:

  • Programul nuclear românesc, realizat cu parteneri internaționali precum SUA, Canada, Italia, Franța, Coreea de Sud și Japonia.
  • Proiecte hidroenergetice începute acum zeci de ani, dar care sunt finalizate pentru a contribui la creșterea capacității energetice.
  • Reconstrucția Ucrainei, în care România poate juca un rol-cheie ca furnizor de energie.

Burduja a susținut că politicile Green Deal trebuie revizuite în contextul realităților economice actuale. El a cerut o dezbatere amplă despre viitorul Pactului Verde, atrăgând atenția asupra riscurilor pe care le implică o tranziție energetică forțată.

„Dacă nu ne redresăm acum, riscăm să pierdem ultima șansă de a reconstrui economia europeană pe baze solide”, a avertizat ministrul.

Ministrul Energiei a afirmat că România poate oferi soluții pentru a reduce costurile energiei în Europa. El a subliniat că o producție masivă de energie poate duce la prețuri mai mici, creșterea competitivității europene și o calitate mai bună a vieții pentru cetățenii UE.

„România are energia de care Europa are nevoie. Trebuie să avem curajul să spunem lucrurilor pe nume: europenii merită să plătească mai puțin pentru energie, iar noi putem oferi soluția”, a declarat Sebastian Burduja.