Burduja: România își va dubla producția de gaze naturale până în 2027. Ce rol vor juca Romgaz și Neptun Deep

Sebastian Burduja

SURSA FOTO: Dreamstime

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat luni, pe 28 octombrie, că a dat mandat atât Romgaz, cât și altor companii din portofoliul Ministerului Energiei să preia, să contribuie și să revigoreze marile combinate din petrochimia românească.

România își va dubla producția de gaze naturale până în 2027

Potrivit lui Sebastian Burduja, proiectul este perfect aliniat cu graficul stabilit și chiar ușor accelerat, având un avans față de termenele asumate. Acesta a adăugat că până în 2027, România își va dubla producția de gaze naturale.

În prezent, spune ministrul Energiei, suntem deja cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, depășind Olanda, ceea ce înseamnă că, în 2027, vom putea sprijini și mai mult întreaga regiune în efortul de a reduce dependența de gazul rusesc.

„E perfect în grafic proiectul, chiar puţin accelerat, avansat faţă de termenele asumate. În 2027, România îşi va dubla producţia de gaz. Deja suntem cel mai mare producător de gaz din Uniunea Europeană, am depăşit Olanda, deci în 2027 cu atât mai mult vom fi un sprijin pentru toată regiunea să-şi reducă dependenţa faţă de gazul rusesc.

Acesta este şi un mesaj pentru gazul din Neptun Deep. Mi-aş dori să vedem la nivelul întregului Guvern o strategie de reindustrializare a României şi a început să apară. De ce să nu dăm valoarea adăugată acestui gaz? Sigur că a scăzut semnificativ consumul de gaz în România, a scăzut şi consumul de energie electrică.

Sigur că avem şi prosumatori, cred că peste 2.000 de megawaţi putere instalată, dar, când mă uit la consumul de gaz, acolo se vede clar că industria românească nu mai este ce a fost odată şi am dat mandat şi Romgazului şi altor companii din portofoliul ministerului să se preocupe de acest subiect şi, eventual, să facă în aşa fel încât să preia, să contribuie, să revigoreze marile combinate în petrochimia românească. Cu acest consum să putem da valoare adăugată cu adevărat gazului, nu doar să-l ardem la aragaz sau chiar şi în centrale pe gaz”, a declarat Burduja la Palatul Parlamentului.

SURSA FOTO: Romgaz

Suntem pregătiți pentru iarnă, spune Sebastian Burduja

Ministrul Energiei a mai precizat că pregătirile pentru sezonul rece sunt „în bună regulă” pentru o iarnă normală, gradul de umplere al lacurilor de acumulare este satisfăcător, atingând aproape 70%, iar depozitele de gaze sunt pline peste capacitatea standard.

„Suntem cu pregătirile în bună regulă. În condiţiile unei ierni normale, cu câteva episoade pe lună, de la câteva zile până la o săptămână, de viscol şi ger nu ar trebui să întâmpinăm niciun fel de problemă. Pot spune că avem un grad de umplere satisfăcător în lacurile de acumulare, aproape de 70%. A fost o abordare prudentă a Dispeceratului Energetic Naţional, împreună cu Hidroelectrica, pentru că intrăm în iarnă după un an foarte secetos, cu o producţie hidro mult mai mică decât cea de anul trecut, intrăm cu un nivel care ne permite un confort pentru abordarea provocărilor din sezonul rece.

La fel, la gaze deja ne-am obişnuit, avem depozitele în supraplin şi avem şi ţinta europeană îndeplinită cu 70 de zile înainte. Deci, România este un exemplu şi din acest punct de vedere. Avem şi stocuri de cărbune (…) şi bineînţeles că ne bazăm în continuare pe cele două reactoare de la Cernavodă.

Reactorul 1 se apropie de finalul duratei de viaţă. Suntem şi acolo pe ultima sută de metri cu retehnologizarea, ultimul contract şi cel mai important – şi ne dorim să-l semnăm până la finalul acestui an, dar în continuare ne bazăm pe toate aceste capacităţi şi ele au performat în toţi aceşti ani. Probabil ştiţi, sunt 440 de reactoare nucleare la nivel mondial, Unitatea 2 e pe locul întâi şi Unitatea 1 e pe locul trei din perspectiva siguranţei în operare şi din perspectiva eficienţei”, a declarat el în cadrul conferinței Focus Energetic „Provocările iernii 2024 – 2025 pentru sistemul energetic naţional”.

Se va discuta aprobarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă

Totodată, Sebastian Burduja a detaliat stadiul mai multor proiecte importante. În acest sens, acționarii Nuclearelectrica vor discuta în cadrul Adunării Generale din 14 noiembrie aprobarea contractului pentru construirea unităților 3 și 4 de la Cernavodă. Contractul va fi semnat cu un consorțiu internațional format din companiile americane Fluor și Sargent & Lundy, Atkins Realis din Canada și Ansaldo din Italia. Acest consorțiu va finaliza proiectul până în perioada 2031-2032, ceea ce va permite dublarea capacității de producție de energie nucleară la Cernavodă în 2032.

În privința termocentralei de la Iernut, primele teste sunt planificate pentru luna decembrie, iar finalizarea este preconizată cel târziu în mai anul viitor.

La Răstolița, a fost emis astăzi acordul de mediu, iar până la sfârșitul anului se estimează că recepția lucrărilor ar putea fi realizată și ar putea începe primele teste.

„La fel, la Paşcani, prima dată când am reuşit să asigurăm fonduri pentru exproprieri. Se vor face exproprierile şi amenajarea hidroenergetică se termină în 2026. La Bumbeşti – Jiu, tot aşa, am asigurat fonduri pentru exproprieri, pentru linia de conectare, suntem şi acolo în grafic. Deci, cred că lucrurile s-au mişcat”, a spus el.

În ceea ce privește schema contractelor pentru diferență, inclusă ca jalon în PNRR, contractele pentru prima licitație vor fi semnate până la sfârșitul acestui an, iar în zilele următoare va avea loc inaugurarea grupului 5 de la Rovinari.

„Voi spune explicit şi cu acest prilej: nu sunt de acord să scoatem grupuri pe cărbune fără să punem ceva în loc. Până nu vom avea grupurile pe gaz de la Işalniţa, de la Turceni, de la Mintia, unde vorbim de fapt de o investiţie privată, nu putem să punem în pericol securitatea energetică a României. Energia, în primul rând, trebuie să fie sigură”,

De asemenea, a fost deja semnat primul contract pentru producția de panouri fotovoltaice și baterii.

„Va fi la Sfântu Gheorghe, deci o investiţie în România. Sigur că anumite componente sunt de afară, dar dacă tot avem o tranziţie energetică de miliarde de euro, de ce să nu profite industria românească şi să profite industriile altor state îndepărtate?”, a

Sebastian Burduja a menționat, de asemenea, că, pe 22 octombrie, în cadrul Comitetului statelor membre ale Fondului pentru Modernizare, România a obținut aprobarea pentru încă 150 de milioane de euro destinate finanțării capacităților de stocare în sistemul energetic.