Bursa de la Bucureşti a crescut şi marţi, cu 1,5%, în linie cu bursele externe, într-o piaţă în care investitorii au fost mai activi la tranzacţionare şi au ridicat lichiditatea cu 53% peste rulajul cu acţiuni din şedinţa anterioară. Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preţuri în creştere în medie cu 1,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,16% peste referinţă. Toto
Bursa de la Bucureşti a crescut şi marţi, cu 1,5%, în linie cu bursele externe, într-o piaţă în care investitorii au fost mai activi la tranzacţionare şi au ridicat lichiditatea cu 53% peste rulajul cu acţiuni din şedinţa anterioară.
Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preţuri în creştere în medie cu 1,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,16% peste referinţă.
Totodată, acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au încheiat la cotaţii în urcare în medie cu 1,49%.
Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a avansat cu 1,35%.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 15,3 milioane lei (3,6 milioane euro), sumă cu 53% peste rulajul de luni din piaţa principală, de 10 milioane lei (2,3 milioane euro).
Totuşi, lichiditatea totală a bursei, de 15,4 milioane lei (3,6 milioane euro), a fost cu 18% mai redusă comparativ cu rulajul cumulat din şedinţa anterioară, de 18,8 milioane lei (4,4 milioane euro). La finalul sesiunii de luni au fost înregistrate în sistemul bursei rezultatele ofertei publice iniţiale derulate de Intercapital Investment Management pentru fondul de investiţii iFond Financial România, în valoare de 8 milioane lei (1,9 milioane euro).
Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Moldova (SIF2) au fost cele mai lichide în şedinţa de marţi, înregistrând rulaje apropiate, de 2,4 milioane lei şi, respectiv, 2,3 milioane lei. Cele două titluri au asigurat, astfel, 31% din rulajul pieţei principale. Cotaţia acţiunilor SIF Oltenia a avansat cu 1,43%, la 1,42 lei, iar cea mai recentă operaţiune cu titlurile SIf Moldova a fost efectuată la 1,09 lei, preţ în creştere cu 1,87%.
Pe următoarele două locuri în ropul lichidităţii s-au clasat acţiunile BRD (BRD) şi OMV Petrom (SNP), cu operaţiuni de 2,2 milioane lei şi, respectiv, 1,5 milioane lei. La finalul zilei titlurile băncii erau cotate la 12 lei, cu 1,69% peste referinţă, iar acţiunile companiei petroliere avansau cu 2,08%, la 0,344 lei.
Titlurile Oil Terminal (OIL) au înregistrat cea mai puternică creştere din piaţă, de 10%, şi au ajuns la preţul de 0,22 lei, însă pe un rulaj de numai 59.000 de lei.
La polul opus s-au clasat acţiunile Uztel (UZT), care au coborât cu 3,69%, la 2,61 lei, pe fondul a două transferuri de doar 523 de lei.
SURSA: Mediafax