Bursa a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de luni

Indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti /BVB/, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, era în scădere cu 0,06%, după 45 de minute de la deschiderea sesiunii de tranzacţionare de luni.

Rulajul total se situa la 175.589 lei (39.460 euro), din care tranzacţiile cu acţiuni însumau 123.186 lei (27.684 euro). Cele mai semnificative schimburi au fost realizate cu acţiunile Băncii Comerciale Carpatica, SIF Crişana şi Transelectrica.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în coborâre cu 0,04%, indicele BET-FI al SIF-urilor se deprecia cu 0,02%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, se diminuase cu 0,03%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, era în scădere cu 0,13%. AGERPRES