Bursa a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de vineri

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 41,6 milioane de lei (9,11 milioane de euro)

Tranzacţiile cu acţiuni s-au cifrat la 40,297 milioane de lei (8,88 milioane euro), iar cele cu certificate la 419.667 lei (92.574 euro). 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 12 acţiuni, a consemnat o creştere de 0,56%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,54%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o apreciere de 0,51%. 

BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o creştere de 0,43%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,50%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,44%. 

Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu titlurile BRD (7,97 milioane de lei), Fondul Proprietatea (8,24 milioane de lei) şi Banca Transilvania (4,8 milioane de lei). 

Cum au evoluat marile burse

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de vineri cu rezultate mixte, după publicarea unor date care arată că economia americană a înregistrat o încetinire peste aşteptări în primele trei luni ale anului.

În primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat uşor cu 0,08%, ajungând la valoarea de 20.964,57 puncte, în scădere cu 16,76 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat uşor cu 0,01%, ajungând la valoarea de 2.388,69 puncte, în scădere cu 0,08 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

În schimb, indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,22%, ajungând la valoarea record de 6.062,12 puncte, în creştere cu 13,18 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de vineri în creştere uşoară cu 0,03%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.239,33 puncte, în creştere cu 2,16 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,14%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.440,50 puncte, în scădere cu 3,29 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de vineri în scădere uşoară cu 0,06%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.268,50 puncte, în scădere cu 3,20 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 285,80 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 286,63 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 311,55 forinţi, în scădere faţă de 312,66 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 68,70 forinţi, în scădere faţă de 69,20 forinţi, vineri. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în scădere cu 0,29%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 19.196,74 puncte, în scădere cu 55,13 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 0,18%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.205,44 puncte, în scădere cu 4,02 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 0,34%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 24.615,13 puncte, în scădere cu 83,35 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 0,13%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 3.175,44 puncte, în creştere cu 4,08 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de vineri în creştere uşoară cu 0,08%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.154,66 puncte, în creştere cu 2,47 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

AGERPRES