Piaţa bursieră de la Bucureşti a început în forţă ultimul trimestru din acest an, prin creşterile din săptămâna 01 – 05 octombrie fiind acoperită în totalitate perioada de corecţie din septembrie.
Această evoluţie era aşteptată dacă avem în vedere că acţiunile din piaţa autohtonă au fost ocolite de creşterile înregistrate la nivel extern în ultimele săptămâni, piaţa de la Bucureşti fiind printre puţinele care au scăzut în luna septembrie.
Vineri, 5 octombrie, a fost a şasea şedinţă consecutivă de creştere pentru cei trei indici de la BVB. Indicele principal, BET, a câştigat în săptămâna analizată 6,4%, până la 10.253 puncte, iar indicele societăţilor de investiţii financiare a urcat cu peste opt procente. Faţă de începutul anului, indicele BET are o apreciere de 27%, iar BET FI, de 33%. Revenirea interesului pentru acţiuni este reflectată şi de creşterea lichidităţii tranzacţiilor, rulajul săptămânal fiind cel mai bun de la finele lunii august.
Dintre pieţele regionale am remarcat seria excelentă de creşteri din piaţa de la Sofia. Indicele Sofix, care are în componenţă cele mai lichide acţiuni bulgăreşti, a încheiat vineri a 18-a şedinţă consecutivă de creştere, şedinţe în care s-a înregistrat câte un nou maxim istoric. Faţă de începutul anului, indicele are o creştere de peste 60%. Indicele celor mai tranzacţionate societăţi din piaţa bulgară, BG40, are o creştere de excepţie faţă de anul trecut: 207%.
În pieţele consacrate, săptămâna recent încheiată a adus o nouă valoare maximă istorică pentru indicele principal al pieţelor americane, Dow Jones, precum şi valori maxime pentru ultimii şapte ani pentru indicii Nasdaq.
Revenind la piaţa de la Bucureşti, prima săptămână din octombrie a adus o creştere de peste 12% pentru acţiunile Rompetrol Rafinare şi de 9% pentru Petrom. Tranzacţiile cu Petrom deţin o pondere de peste 13% în rulajul total al bursei, datorită unui transfer de 43 de milioane de acţiuni efectuat în şedinţa de joi.
În sectorul bancar, creşteri mai importante s-au înregistrat pentru acţiunile Banca Transilvania şi Banca Carpatica, de peste cinci procente. Acţiunile BRD Groupe Société Générale au crescut cu 1,5 procente.
Dintre acţiunile emise de cele cinci societăţi de investiţii financiare, cu creştere peste nivelul indicelui BET FI am avut SIF Transilvania (+10,5%) şi SIF Muntenia (+9,6%), aceste acţiuni fiind caracterizate de o volatilitate peste medie în ultimul timp. Pentru perioada imediat următoare e de aşteptat ca interesul pentru acţiunile listate la Bucuresti să crească, iar evoluţia indicilor să fie ascendentă pe ansamblu, chiar dacă sunt aşteptate şi clasicele şedinţe de corecţie pe un astfel de trend. Un eveniment foarte aşteptat este şi oferta publică de la Transgaz, care în funcţie de pretul la care sunt oferite spre subscriere acţiunile şi raportul dintre cerere şi oferta poate să aducă o volatilitate mai ridicată pentru cursurile acţiunilor deja listate.