Valoarea tranzacţiilor zilnice cu acţiuni la BVB a revenit, în primele cinci luni ale anului, la cifrele din 2008. Până la maximele din 2007, piaţa mai are însă  destul de mult de recuperat.

Listarea Bursei de Valori Bu­cureşti (BVB) de săptămâna trecută poate fi considerată un succes. Rulajul de aproape 10 milioane lei din prima zi, aproximativ 5% din numărul total al acţiunilor, arată că erau destul de mulţi investitori interesaţi de titlurile bursei. Iar capitalizarea societăţii a urcat de la 44,4 milioane euro, la finalul primei şedinţe de tranzacţionare, până la aproape 49 milioane euro în şedinţa de joia trecută.

Principalii acţionari ai BVB sunt brokerii. Chiar dacă cele mai multe acţiuni sunt deţinute de două persoane fizice (Daniel Țepeş deţine aproape 4,9% din capitalul social, iar Mircea Musgociu are 4,34%), majoritatea titlurilor se află în proprietatea intermediarilor. Cel mai mare pachet este deţinut de Romcapital, 3,04%, iar Broker Cluj are 2,96%. Restul intermediarilor deţin mai puţin de două procente.

Limita de deţinere din prezent, conform legislaţiei în vigoare, este de 5% din capitalul social al bursei. Dar în cazul în care un investitor strategic, cum ar fi o altă bursă, ar dori un pachet mai mare, ridicarea acestui prag poate fi cerută organelor legislative, după cum a declarat şi Stere Farmache, preşedintele BVB.

Investitorii de retail, tot mai importanţi

Bursa, ca şi brokerii, depind de lichiditatea pieţei. Indiferent de direcţia în care evoluează cotaţiile, principalele venituri ale acestora sunt constituite din comisionarea tranzacţiilor încheiate. Din fericire, 2010 este un an mult mai bun decât precedentul. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni din primele cinci luni a ajuns la 7,2 miliarde lei, cu 81% mai mult decât anul trecut. La nivelul mediu al comisioanelor practicate în prezent, intermediarii şi-au împărţit venituri de circa 8,8 milioane euro (la un comision mediu de 5%).

Partea leului din această sumă a revenit primelor 20 de firme de brokeraj, care au intermediat aproximativ 80% din tranzacţiile încheiate. KBC Securi­ties conduce în topul rulajelor cu acţiuni cu un total de 809 milioane lei, aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Revenirea brokerului belgian în top a fost susţinută de intrarea brokerului în zona investitorilor de retail odată cu lansarea platformei online uTrade. Investitorii mici acoperă, în prezent, circa 30% din totalul tranzacţiilor intermediate de KBC, specializată anterior doar pe investitori instituţionali şi jucători mari.

BT Securities este a doua companie din top, cu un total de 574 milioane lei, în creştere cu aproape 45%. Brokerul transilvănean este specializat mai mult pe investitori mici, compania având 17 unităţi deschise în ţară şi 24 de agenţi delegaţi. KBC, spre exemplu, nu are decât o agenţie deschisă, zona de retail fiind deservită în principal online. Pe locul al treilea se găseşte Banca Română pentru Dezvoltare – Société Générale, cu un total de 477 milioane lei, în creştere cu 285% faţă de anul trecut. Urcarea BRD a fost însă facilitată de intermedierea, alături de Eastern Se­curities, a tranzacţiilor aferente ofertei publice de preluare de la Rompetrol Rafinare, în valoare de circa 90 milioane euro.

IFB Finwest se află pe locul al patrulea cu 388 milioane lei, în creştere cu 110%, iar Raiffeisen Capital & Investment completează top 5 cu un total de 383 milioane lei. Broker Cluj şi Carpatica Invest, două dintre cele mai mari case de intermediere concentrare pe retail, se află următoarele poziţii, cu valori de 377 milioane lei, respectiv 341 milioane lei. Broker Cluj numără 20 de unităţi în ţară, iar Carpatica are 23 de agenţii.

Băncile domină tranzacţiile cu obligaţiuni

215-52965-26_buy_shutterstock_23.jpgIntercapital Invest, brokerul care a intermediat şi listarea bursei pe propria platformă, se află în top cu o valoare a tranzacţiilor cu acţiuni de 289 milioane lei. În topul tranzacţiilor cu obligaţiuni însă, Intercapital este ca şi inexistentă, cu totalul de 25,7 mii lei. Acest clasament este dominat de către brokerii băncilor, pe primul loc aflându-se BRD cu un total de 1,8 miliarde lei în primele cinci luni. Raiffeisen Cap&Inv se află pe locul secund cu 953,7 milioane lei, Piraeus Bank pe următoarea poziţie, cu 462 milioane lei. Pe locul al patrulea se află IFB Finwest, singurul broker nebancar din vârful clasamentului, cu un total de 417 milioane lei, iar top 5 este completat de ING Bank cu 224 milioane lei.

Numărul total al intermediarilor autorizaţi de la BVB este de 69. În condiţiile în care douăzeci de brokeri acoperă 80% din piaţă, iar restul de 49 îşi împart o cincime, este evident că piaţa este aglomerată. Cifra este însă constantă în ultimii ani, ceea ce înseamnă că nu mai e cazul să ne aşteptăm la prea multe fuziuni şi achiziţii în viitor. De altfel, brokerii străini care vor să intermedieze şi piaţa autohtonă o pot face şi prin paşaport european. Bursa se bazează însă pe investitorii locali în această perioadă, străinii aşteptând încă semnale mai bune din economie înainte de a intra masiv la cumpărare.

7,2 miliarde lei este valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni încheiate în primele cinci luni ale anului la BVB, în creştere cu 81% faţă de anul trecut

215-52966-capital_26.jpg