Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, a urcat cu 0,67%, la 8.790,59 puncte. 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,6%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a câştigat 1,04%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,59%, în timp ce BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe plus cu 0,29%. 

Valoarea totală a schimburilor realizate a fost de 44,97 milioane de lei (9,64 milioane de euro) iar cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Banca Transilvania (9,9 milioane de lei), OMV Petrom (8,44 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (6,84 milioane de lei). 

Cele mai severe scăderi au fost consemnate de acţiunile Carbochim, care au pierdut 10,75% din valoare, Amonil – 10% şi Artego – 6,67%. 

Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au fost înregistrate la Condmag, de 7,02%, Ves – 6,09% şi Armătura – 5,71%. 

Cum au evoluat marile burse

Bursa de pe Wall Street a deschis miercuri în scădere, indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,14%, ajungând la valoarea de 24.693,06 puncte, în scădere cu 34,21 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat uşor cu 0,09%, ajungând la valoarea de 2.714,42 puncte, în scădere cu 2,52 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Indicele Nasdaq s-a depreciat uşor cu 0,02%, ajungând la valoarea de 7.362,63 puncte, în scădere cu 1,67 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de miercuri în scădere uşoară, cu 0,02%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.059,95 puncte, în scădere cu 1,32 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,25%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.337,84 puncte, în creştere cu 30,51 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de miercuri în creştere uşoară cu 0,01%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.253,05 puncte, în creştere cu 0,62 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de joi este de 253,63 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 252,69 forinţi, miercuri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 311,43 forinţi, în creştere faţă de 311,24 forinţi, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 66,73 forinţi, în creştere faţă de 66,68 forinţi, miercuri. 

Tokyo – Bursa japoneză a fost închisă miercuri datorită unei sărbători publice, transmite Kyodo. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de miercuri în scădere uşoară cu 0,02%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.484,97 puncte, în scădere cu 0,55 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,29%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.280,95 puncte, în scădere cu 9,69 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 0,43%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 31.414,52 puncte, în scădere cu 135,41 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de miercuri în scădere uşoară cu 0,06%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.511,13 puncte, în scădere cu 2,18 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

AGERPRES