Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar indicele BET, care arată evoluţia celor mai tranzacţionate 10 companii de pe piaţa reglementată, consemna o apreciere de 0,31% la 45 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Valoarea totală a tranzacţiilor a atins 541.619 lei (121.360 euro), din care schimburile cu acţiuni totalizau 406.969 lei (91.189 euro). Cele mai semnificative tranzacţii au fost efectuate cu acţiunile BRD – Groupe Societe Generale, SIF2 Moldova şi Turbomecanica.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,28%, BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,25%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor a câştigat 0,51%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, care reflectă evoluţia preţurilor celor mai tranzacţionate 25 de companii de pe Piaţa Reglementată a BVB, inclusiv societăţile de investiţii financiare (SIF-uri), s-a apreciat cu 0,32%. AGERPRES