Valoarea totală a schimburilor a fost de 23,95 milioane de lei (5,36 milioane de euro), din care tranzacţiile cu acţiuni s-au cifrat la 15,32 milioane de lei (3,43 milioane de euro), iar cele cu certificate 932.047 de lei (208.955 euro).
Cele mai semnificative schimburi au fost realizate cu acţiunile Transelectrica (4,6 milioane de lei), Transgaz (3,47 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (1,52 milioane lei).
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a stagnat, iar indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,07%.
BET-NG, ce reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o apreciere de 0,05%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,05%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,01%.
AGERPRES