Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar indicele BET, care arată evoluţia celor mai tranzacţionate 10 companii de pe piaţa reglementată, a consemnat o apreciere de 0,36%.

Cele mai semnificative schimburi au fost efectuate cu acţiunile Băncii Transilvania (6,64 milioane lei), Romgaz (2,17 milioane lei) şi Transgaz (1,76 milioane lei). Valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit 27,9 milioane de lei (6,25 milioane euro), din care schimburile cu acţiuni au totalizat 24,6 milioane de lei (5,52 milioane euro), iar cele cu certificate peste 3,14 milioane lei (702.775 euro). 

Pe piaţa reglementată valoarea tranzacţiilor a fost de 27,6 milioane lei, iar pe AeRO de 148.952 lei. 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,3%, BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,25%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 0,1%. 

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, care reflectă evoluţia preţurilor celor mai tranzacţionate 25 de companii de pe Piaţa Reglementată a BVB, inclusiv societăţile de investiţii financiare (SIF-uri), s-a apreciat cu 0,38%. 

În total, la BVB au avut loc, de la începutul anului, 170.173 tranzacţii în valoare de peste 1,28 miliarde lei. Valoarea medie zilnică tranzacţionată a fost de circa 36,6 milioane lei. 

AGERPRES