Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de circa 23,8 milioane de lei (5,3 milioane de euro).
Schimburile cu acţiuni au totalizat 22,74 milioane lei (5,06 milioane euro), cele cu obligaţiuni – 173.633 lei (38.654 euro), iar cu certificate 925.070 lei (205.941 euro).
Cele mai semnificative tranzacţii au fost realizate cu acţiunile Băncii Transilvania (6,31 milioane de lei), Fondul Proprietatea (4,68 milioane lei) şi Romgaz (3,5 milioane de lei).
Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o apreciere de 0,38%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,32%, indicele BET-FI al SIF-urilor a pierdut 0,76%, iar BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o creştere de 0,13%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,16%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a diminuat cu 0,47%.
AGERPRES