Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a trecut luni de pragul de 10.000 de puncte şi a atins, astfel, maximul ultimilor 12 ani.
Potrivit unui comunicat al BVB, la finalul şedinţei de tranzacţionare de luni, indicele BET a ajuns la nivelul de 10.024 puncte, după o creştere de 0,71% faţă de şedinţa precedentă.
„Acesta este cel mai ridicat nivel înregistrat de la nivelul indicelui BET în ultimii 12 ani. Maximul istoric atins a fost consemnat pe 24 iulie 2007, când BET a înregistrat o valoare de 10.813 puncte. Anul trecut, indicele BET a înregistrat o creştere de peste 35%”, menţionează BVB.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un plus de 0,69%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în creştere cu 0,88%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,99%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 2,27%, în timp ce indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,12%.
Valoarea totală a schimburilor s-a situat la 24,67 milioane de lei (5,16 milioane de euro), din care 23,6 milioane de lei (4,94 milioane de euro) au fost tranzacţii cu acţiuni.
Cele mai tranzacționate companii
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 6,17 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania (4,48 milioane de lei) şi Transgaz (1,72 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Şantierului Naval Orşova, care s-au apreciat cu 4,84%, urmate de cele ale SIF2 Moldova (3,68%) şi Rompetrol Rafinare (3,09%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Electroaparataj (-14,89%), Grupul Industrial Eletrocontact (-10,53%) şi Socep (-2,91%).