Bursa de la Bucureşti a închis marţi în scădere

Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de marţi, valoarea totală a tranzacţiilor cifrându-se la 103,426 milioane de lei (23,083 milioane de euro).

Schimburile cu acţiuni au totalizat 36,145 milioane de lei (8,067 milioane de euro), iar tranzacţiile cu certificate au ajuns la 1,87 milioane lei (419.543 euro). 

Cele mai semnificative au fost tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (14,75 milioane lei), ale BRD (6,72 milioane lei) şi ale Romgaz (4,82 milioane lei). 

Indicele de referinţă BET al BVB, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a închis în scădere cu 0,91%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,83%. 

Indicele BET-FI al SIF-urilor a scăzut cu 0,96%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,64%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,18%.

AGERPRES