Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de miercuri iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 51,05 milioane de lei (11,42 milioane de euro).
Schimburile cu acţiuni au totalizat 48,62 milioane de lei (10,88 milioane de euro) iar cele cu certificate – 2,42 milioane de lei (541.694 euro).
Cele mai importante tranzacţii au fost cele cu acţiunile Banca Transilvania (9,10 milioane de lei), BRD – Groupe Societe Generale (8,21 milioane de lei) şi Romgaz (7,55 milioane de lei).
Indicele de referinţă BET al BVB, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a închis în creştere cu 1,15%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 1,09%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,89%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 1,11%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 1,01%.
AGERPRES