Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,16%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o creştere de 0,13%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a urcat cu 0,04%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,09%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 0,14%.
Cele mai severe scăderi au fost consemnate de acţiunile Mecanica Fină, care au pierdut 5,44% din valoare, Altur – minus 2,09%, şi Aerostar – minus 1,69%.
Pe de altă parte, cele mai mari creşteri erau la Retrasib, de 10,74%, Electroputere- 10,07% şi Grup Industrial Electrocontact – 6,1%.
Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Romgaz (6,57 milioane lei), Medlife (4,8 milioane de lei) şi BRD-GSG (3,58 milioane de lei).
Cum au evoluat marile burse
Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi cu rezultate mixte, indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,46%, ajungând la valoarea de 21.613 puncte, în creştere cu 99,83 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,31%, ajungând la valoarea de 2.477,53 puncte, în creştere cu 7,62 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat uşor cu 0,01%, ajungând la valoarea de 6.409,65 puncte, în scădere cu 1,16 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de marţi în creştere, cu 0,27%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.397,85 puncte, în creştere cu 20,12 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 0,32%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.247,93 puncte, în creştere cu 39,98 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 0,26%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.140,83 puncte, în creştere cu 13,13 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de miercuri este de 262,04 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 261,86 forinţi, marţi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 305,38 forinţi, în creştere faţă de 305,15 forinţi, marţi, iar un leu românesc este cotat la 66,92 forinţi, în creştere faţă de 66,88 forinţi, marţi.
Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de marţi în scădere cu 0,10%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 19.955,20 puncte, în scădere cu 20,47 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în scădere cu 0,47%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.439,90 puncte, în scădere cu 11,63 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de marţi în creştere uşoară cu 0,02%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 26.852,05 puncte, în creştere cu 5,22 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,51%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.327,83 puncte, în creştere cu 17,03 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Shanghai – Bursa din Shanghai a închis şedinţa de marţi în scădere cu 0,21%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.243,69 puncte, în scădere cu 6,91 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
AGERPRES