Bursa de la Bucureşti a închis vineri în creştere

Bucureşti, 16 oct /Agerpres/ - Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 50,8 milioane de lei (11,5 milioane de euro).

Schimburile cu acţiuni au totalizat 17,2 milioane de lei (3,9 milioane de euro), cele cu certificate – 1,02 milioane lei (231.797 euro), iar cele cu obligaţiuni -32,5 milioane lei (7,47 milioane euro). Cele mai semnificative au fost tranzacţiile cu acţiunile Electrica (3,4 milioane lei), Fondul Proprietatea (3,4 milioane lei) şi Romgaz (3,26 milioane de lei). 

Indicele de referinţă BET al BVB, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a închis în creştere cu 0,08%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat tot cu 0,08%. 

Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,04%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,01%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,01%.

AGERPRES