Indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, era în creştere cu 0,07%, după 30 de minute de la deschiderea sesiunii de tranzacţionare de marţi.
Rulajul total se situa la 79.173 euro, din care tranzacţiile cu acţiuni însumau aproape 75.888 de euro. Cele mai mari rulaje erau realizate cu acţiunile Fondul Proprietatea – 153.765 lei, Transgaz – 15.825 lei, şi Romgaz – 11.549 lei.
Indicii BET-TR şi BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-au apreciat cu 0,07%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor a coborât cu 0,10%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 0,07%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat uşor, cu 0,01%. AGERPRES