Valoarea totală a schimburilor realizate a fost de numai 14,8 milioane de lei (3,19 milioane euro).
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,55%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 0,20%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,82%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a "pierdut" 0,59% din valoare, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un declin de 0,67%.
Cele mai severe scăderi au fost înregistrate de acţiunile Petrolexportimport, care au pierdut 14,48% din valoare, Oltchim – minus 8,59% şi Uztel – minus 7,99%.
Pe de altă parte, cele mai mari creşteri erau consemnate de Dafora, plus 3,8%, Zentiva – 2,56% şi Ropharma – 2,17%.
Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Banca Transilvania (3,82 milioane lei), BRD – Groupe Societe Generale (2,35 milioane de lei) şi Transgaz (1,37 milioane de lei).
Cum au evoluat marile burse
Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în creştere, indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,13%, ajungând la valoarea de 23.589,06 puncte, în creştere cu 31,07 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,14%, ajungând la valoarea de 2.605,97 puncte, în creştere cu 3,55 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,05%, ajungând la valoarea de 6.892,48 puncte, în creştere cu 3,32 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,14%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.399,59 puncte, în scădere cu 10,05 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,35%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 13.014,30 puncte, în scădere cu 45,54 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,21%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.379,13 puncte, în scădere cu 11,33 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 260,62 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 262,91 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 310,95 forinţi, în scădere faţă de 312,05 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 67 forinţi, în scădere faţă de 67,08 forinţi, luni.
Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,24%, indicele principal Nikkei-225 ajuns la valoarea de 22.495,99 puncte, în scădere cu 54,86 puncte, comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,44%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.507,81 puncte, în scădere cu 36,52 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,60%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 29.686,19 puncte, în scădere cu 180,13 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,17%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.436,36 puncte, în scădere cu 5,79 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,94%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.322,23 puncte, în scădere cu 31,59 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
AGERPRES