Bursa de Valori București a închis ședința de joi în scădere, după ce deschidea pe verde dimineața. Majoritatea indicilor au înregistrat un declin în ședința de azi, iar valoarea totală a tranzacțiilor a urcat la 71,7 milioane de lei. Care sunt cele mai importante evoluții din ședința de joi de la BVB.
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi iar valoarea tranzacţiilor a urcat la 71,7 milioane de lei (14,73 milioane de euro), transmite Agerpres.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,08% şi a ajuns la 9.000,43 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un declin de 0,06%.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,12%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat de 0,19%.
În acelaşi timp, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 0,90%, dar indicele SIF-urilor, BET-FI, a fost pe plus cu 0,39%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 10,34 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea, cu 4,92 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom, cu 3,25 milioane de lei.
Totodată, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turism Felix, în creştere cu 14,47%, cele ale Electroputere (+11,11%) şi Dafora (+4,76%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Mecanica Ceahlău (-3,68%), Rompetrol Rafinare (-3,61%) şi OMV Petrom (-2,69%).
Bursa a deschis pe verde ședința de azi
În schimb, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de joi, cu un rulaj ce se cifra la 2,77 milioane de lei (570.347 euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,35%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în urcare tot cu 0,33%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,31%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,29%.
Nu în ultimul rând, indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,29%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, se aprecia cu 0,24%.
Sursă foto: Inquam Photos / Diana Oros