Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 17,9 milioane de lei (4,008 milioane euro), în timp ce schimburile cu acţiuni au totalizat 16,07 milioane de lei (3,59 milioane de euro), iar cele cu certificate – 1,84 milioane de lei (411.822 euro). Cele mai semnificative tranzacţii au fost cu acţiunile BRD (4,96 milioane lei), Banca Transilvania (4,09 milioane de lei) şi Fondul Proprietatea (2,83 milioane de lei).
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a pierdut 0,04%, iar indicele BET-FI al SIF-urilor a urcat cu 0,05%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,01%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a stagnat.
AGERPRES