Valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit 25,6 milioane de lei (5,6 milioane de euro), din care schimburile cu acţiuni au totalizat 13,76 milioane de lei (3 milioane de euro), iar cele cu obligaţiuni de 10,35 milioane lei (2,28 milioane euro). În ceea ce priveşte certificatele, valoarea tranzacţiilor a depăşit 1,56 milioane lei (346.295 euro). 

Cele mai semnificative tranzacţii au fost realizate cu acţiunile Banca Transilvania (5,3 milioane lei), Fondul Proprietatea (1,9 milioane de lei) şi BRD (842.469 lei). 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a câştigat 0,25%, indicele BET-FI al SIF-urilor a fost de plus 1,18%, iar BET-NG, care reuneşte zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a consemnat o scădere cu 0,47%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,21%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,16%. 

AGERPRES