Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de vineri, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 12 acţiuni, a coborât cu 0,20%, la 8.303,03 puncte.
Valoarea totală a schimburilor realizate s-a ridicat la 21,599 milioane lei (4,741 milioane euro).
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,24, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o scădere de 0,24%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,20%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,24%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 0,29%.
Cele mai severe scăderi au fost consemnate de acţiunile Electrocontact, care au pierdut 13,98% din valoare, Electroputere (-9,76%) şi Cemacon (-3,52%).
Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de VES, de 4,01%, UAMT (+2,46%) şi Rompetrol Well Services (+1,67%).
Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Banca Transilvania (2,964 milioane lei), Fondul Proprietatea (2,932 milioane lei) şi Sif Transilvania – SIF3 (1,95 milioane lei).
Cum au evoluat marile burse
Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de vineri în scădere, indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,08%, ajungând la valoarea de 21.779,14 puncte, în scădere cu 17,14 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,17%, ajungând la valoarea de 2.471,25 puncte, în scădere cu 4,17 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,23%, ajungând la valoarea de 6.367,02 puncte, în scădere cu 15,16 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,39%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.414,13 puncte, în scădere cu 28,88 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,50%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 12.150,60 puncte, în scădere cu 61,44 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,83%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.144,03 puncte, în scădere cu 42,92 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 260,87 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 260,30 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 305,37 forinţi, în creştere faţă de 305,31 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 66,91 forinţi, în creştere faţă de 66,89 forinţi, vineri.
Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în scădere cu 0,60%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 19.959,84 puncte, în scădere cu 119,80 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 1,50%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.400,99 puncte, în scădere cu 42,25 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 0,56%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 26.979,39 puncte, în scădere cu 151,78 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 0,71%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.330,75 puncte, în scădere cu 23,96 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
AGERPRES