Bursa de la Bucureşti: Indicele BET a depăşit 8.000 de puncte

Indicele principal al pieţei de capital româneşti, BET, a consemnat, miercuri, o creştere importantă, ajungând la o nouă valoare maximă de la declanşarea crizei economice, respectiv 8.035 puncte faţă de 7.921 puncte, înregistrate în şedinţa de tranzacţionare anterioară, reiese din informaţiile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), publicate pe propria pagină de Internet.

În ceea ce priveşte BET-TR, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate la BVB, cuprinse în indicele BET, precum şi dividendele distribuite acţionarilor de aceste companii, a urcat la un nivel maxim de 9.925,69 de puncte, fiind cel mai mare înregistrat vreodată de acest indice pe bursa românească. 

În acest context, preşedintele BVB, Lucian Anghel, a apreciat recent, că indicele BET a crescut cu peste 10%, de la începutul anului, iar unul dintre motive constă în situaţia macroeconomică a României, cu perspective foarte bune pentru 2017, din punct de vedere al creşterii economice. 

"La BET discutăm de peste 10% creştere de la începutul anului. Este, poate, cel mai bun început de an de mulţi ani încoace. Cred că sunt mai multe motive. În primul rând, situaţia macroeconomică a României arată perspective foarte bune pentru anul acesta din punct de vedere al creşterii economice, mult peste media UE. În al doilea rând, cred că este vorba despre faptul că România are cel mai înalt nivel al dividendului la companiile principale din lume, conform unor analize. Atunci, sunt companii care vor plăti dividende de peste 10% în câteva luni după Adunările Generale (ale Acţionarilor – n. r.). Acestea se adună după ce, anul trecut, investitorii de la BVB au investit în principalele zece companii, la BET având un randament de circa 10%, şi, în două luni, egalează sau depăşesc tot ce s-a obţinut anul trecut. Trecutul nu este o garanţie pentru evoluţiile viitoare. Adică, investiţia poate să aducă şi anumite riscuri, dar, ca randament, discutăm undeva la peste 30% în ultimii ani", a explicat Anghel. 

La închiderea şedinţei de tranzacţionare de miercuri, indicele BET s-a apreciat cu 1,55% faţă de valoarea înregistrată în ziua precedentă, iar cuantumul tranzacţiilor derulate a ajuns la 78,760 milioane lei (17,418 milioane euro). 

Cele mai semnificative tranzacţii pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu titlurile BRD (18,409 milioane de lei), OMV Petrom (14,012 milioane lei) şi Banca Transilvania (11,813 milioane lei). 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 1,41%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a urcat cu 0,82%. 

BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o apreciere de 1,31%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,33%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,53%.

AGERPRES