Bursa de la București, record în 2022. A depășit, pentru prima dată, pragul de 100.000 de investitori

BVB

SURSĂ FOTO: INQUAM Photos, Octav Ganea

Bursa de Valori Bucureşti a anunțat, că a depăşit în anul 2022, pentru prima dată, pragul de 100.000 de investitori. Mai mult, preşedintele BVB, Radu Hanga, transmite că, în urmă cu câteva zile, a fost depăşit pragul de un milion de tranzacţii.

Bursa de Valori București (BVB) a transmis marți, 25 octombrie, prin vocea preşedintelui său, Radu Hanga, că anul acesta a depășit 100.000 de investitori și pragul de un milion de tranzacții.

Bursa de la București, record în 2022. A depășit, pentru prima dată, pragul de 100.000 de investitori

BVB a crescut în 2023, transmite președintele Bursei de Valori București, anunțând un nou val de listări, cu toate că există o încetinire față de 2021.

„Vedem un val de listări, un val care continuă şi anul acesta, chiar dacă vedem o încetinire faţă de anul trecut. E normal, pentru că suntem într-un context mai complicat. Acum câteva zile am depăşit pragul de un milion de tranzacţii pe piaţa principală, pe piaţa de acţiuni. Dacă vă uitaţi la istorie, o să vedeţi că au fost, cred, 4 sau 5 ani în care am avut tranzacţii anuale în număr de peste un milion, în intervalul, cred, 2006 -2009.

Adică numărul de tranzacţii creşte, numărul de listări creşte, vizibilitatea creşte, numărul de investitori creşte. (…) Acum un an şi jumătate, când am aprobat strategia pentru următorii 4 ani ai Bursei de Valori Bucureşti, ne-am uitat la cei 5 piloni: companii, vizibilitate, investitori, tehnologie…Şi vorbind despre investitori, trebuia să punem o ţintă şi ţinta era 100.000, pentru că era acolo de când lumea, adică întotdeauna bursa şi-a propus să ajungă la 100.000 de investitori şi nu am reuşit să o facem.

Ei bine, anul acesta, pentru prima dată, am depăşit pragul de 100.000 de investitori. Este e o direcţie bună, lucrurile sunt în mişcare şi nu e perfect, ceea ce ne bucură, pentru că înseamnă că avem şi noi cea de făcut în continuare”, a declarat Radu Hanga.

Anul 2023 va fi unul foarte complicat

Totuși, anul 2023 va fi unul foarte complicat, mai transmite liderul BVB, pentru că nimeni nu ştie ce o să întâmple la nord-est de România, în Ucraina.

„Pentru noi, cumva e un fel de normalitate. Noi trăim în România. Ucraina este la 400- 500 de kilometri de Bucureşti, la 150 de kilometri de Cluj. Cumva face parte din mediul în care ne mişcăm noi.

Dacă facem un pas în spate şi ne gândim cum se vede subiectul, de exemplu, de la Londra, îţi dai seama că ne place, nu ne place, suntem percepuţi şi suntem într-o zonă de conflict şi cumva te aştepţi ca într-o zonă de conflict investitorii să fie mai reţinuţi, mai defensivi, mai puţin dornici de a-şi lua expunere şi cred că foarte mult va influenţa anul viitor ceea ce se va întâmpla în continuare la noi în regiune şi în Ucraina în special”, a mai transmis preşedintele BVB.