Bursa de la București, un pitic în umbra concurentei de la Varșovia

Piața de capital din România se străduiește să supraviețuiască, în condițiile unor rezultate operaționale și financiare în cădere mare față de cele înregistrate anul trecut.

Bursa de Valori București a încheiat trimestrul al treilea al anului cu o cifră de afaceri de 4,03 milioane lei, cu 33% mai mică decât același trimestru din 2011. Iar profitul net a scăzut cu 45%, până la 1,8 milioane lei. Cifrele ne arată cel mai bine cât de mică este principala noastră bursă de valori și trendul pe care se află în prezent.
Profitul operațional al BVB a avut, în trimestrul al treilea, o marjă de 28%, rezultatul din activitatea curentă fiind de 1,15 milioane lei. Și aici asistăm la o scădere semnificativă, în condițiile în care marja din trimestrul al treilea din 2011 a fost de 42%, iar câștigul valoric s-a diminuat cu 54%. Profitul net a fost susținut de rezultatul financiar, de 0,98 milioane lei, respectiv venituri din dobânzi și din diferențele de curs valutar.
În primele nouă luni, BVB a consemnat un profit net de 9,44 miloane lei, scăderea fiind de 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, de 15,8 milioane lei. Cifra de afaceri s-a redus mai puțin, cu doar 17%, până la 13,98 milioane lei, iar rezultatul operațional s-a situat la 4,8 milioane lei, cu 29% mai mic decât cel de anul trecut.
La omul sărac, nici boii nu trag
Spre comparație avem Bursa de la Varșovia (WSE), care a înregistrat, la rândul ei, o scădere a profitului net din trimestrul al treilea de 32%. Chiar și așa însă, câștigul s-a ridicat la 6,2 milioane euro, iar profitul operațional a fost de 7,5 milioane euro, cu doar 8,4% mai mic decât în același trimestru al anului trecut. De asemenea, veniturile WSE au coborât cu 6,3%, până la 15,8 milioane euro, iar marja operațională a fost de 57%.
„Declinul activității de tranzacți-onare pe piața de acțiuni a fost determinat, pe de o parte, de intensificarea îngrijorărilor privind soarta zonei euro și a consecințelor aferente și, pe de altă parte, de comparația cu o perioadă a anului trecut marcată de listarea Fondului Proprietatea, care a determinat, în prima parte a anului 2011, valori de tranzacționare trimes­triale record pentru ultimii patru ani“, se arată în raportul BVB privind activitatea din trimestrul al treilea. Foarte corect și adevărat ce scrie în raport, dar cu atât mai rău pentru bursa noastră dacă listarea unei companii duce la o „disturbare“ atât de puternică a întregii piețe. 
Țintă ratată de buget
Problemele BVB s-au accentuat, de fapt, în a doua parte a acestui an. Accentuarea crizei din Europa, cu spectrul falimentului asupra Greciei, apoi cu revenirea recesiunii în zona euro, a mărit aversiunea la risc a investitorilor. „Ajutați“ de situația politică tot mai instabilă de la București, aceștia au renunțat la a mai trazacționa pe piața noastră.
Mai mult, din pleiada de companii de stat care ar fi trebuit să ajungă la bursă prin oferte primare sau secundar, nu s-a materializat decât cea a Transelectrica. Intrată într-un con de umbră, piața a rămas fără intermediari importanți, precum ING și UniCredit, și a fost lovită și de scandaluri precum cel provocat de Cristian Sima, directorul Sibex.
Mai are BVB vreun viitor? Da, chiar dacă nu se va mai dezvolta semnificativ și nu va ajunge niciodată „hub regional“, bursa încă oferă brokerilor acționari bani de rezistență prin profiturile pe care le mai face. Dar, din păcate, mai mult nu va mai reuși să facă, mai ales în condițiile în care Guvernul și CSAT au stopat orice privatizare a societăților de stat.
BVB își bugetase, pentru 2012, o creștere a cifrei de afaceri de 16%. După scăderea de 17% din primele nouă luni, este clar că țintele nu vor mai fi atinse, mai ales că acum știm sigur că nu vor mai avea loc listări. Partea bună pentru investitorii care însă mai sunt prezenți în piață este că indicele BET păstrează încă un avans de 12% în acest an.

0,4
milioane euro este profitul net al BVB din trimestrul al treilea, de 15 ori mai mic decât cel al Bursei din Varșovia.