Bursa de Valori Bucureşti a încheiat miercuri în creştere

Bursa de la Bucureşti a încheiat în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de miercuri, rulajul pieţei fiind de 27,4 milioane de lei (6,15 milioane euro).

Bursa e pe verde.

Potrivit datelor BVB, indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o apreciere de 0,80%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,78%, iar BET-NG, ce reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat un avans de 0,65%. 

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,64%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a scăzut cu 0,03%. Totodată, BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 0,35%. 

Cele mai semnificative schimburi pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Fondul Proprietatea (aproximativ 9,68 milioane lei), Banca Transilvania (8,94 milioane lei) şi Romgaz (3,01 milioane lei).

AGERPRES