Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 54,607 milioane de lei (11,203 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,23%, până la 10.553,67 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,20%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,31%.
În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,26%.
De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,81%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,43%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 9,82 milioane de lei, urmate de titlurile BRD, cu 9,39 milioane de lei, şi de cele ale OMV Petrom (4,97 milioane de lei).
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comcm Constanţa, în creştere cu 14,39%, Condmag (+5%) şi Socep (+4,98%).
În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Nuclearelectrica (-2,98%), Dafora (-2,86%) şi Conpet (-2,81%).
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de miercuri
Bursa de Valori București informează că ședința de miercuri, 10 februarie, a fost închisă pe roșu pe toți indicii de tranzacționare. Valoarea tranzacțiilor s-a ridicat la 66,96 milioane de lei, respectiv 13,73 milioane de euro.
Indicele principal BET s-a depreciat cu 1,04%, până la 10.577,65 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 1%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,85%.
În acelaşi timp, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,56%.
De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,57%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe minus cu 0,73%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 14,26 milioane de lei, urmate de titlurile Nuclearelectrica, cu 10,20 milioane de lei, şi de cele ale Băncii Transilvania (6,07 milioane de lei).
Bursa de Valori București arată că cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Impact Developer & Contractor SA, în creştere cu 8,82%, Patria Bank (+3,54%) şi Alro (+2,05%).
În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile COS Târgovişte (-11,38%), Prebet SA Aiud (-6,1%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA (-3,77%).
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea